În casa de tăcere cu iederi și urzici,

plină cu somn de bufniți cârne, cu ochii mici, 

nimeni nu știe toamna când a intrat în casă,

și anii de când surpă pereții, ca să iasă.

Un clopot surd la masă și la culcat cheamă;

avea și-atuncea spartă arama, și coclea, 

și-l ascultam, cu gura pe lespede, cum geme, 

să ție-n loc moluzul și curgerea de vreme.

Motani de porțelană, cu ochii verzi, au tors

plecarea-n lume-a celor ce nu s-au mai întors;

dar s-auzeau, în seară, cu geamăt de lăuze,

clapele-ntârziate pe mâini, ca niște buze.

Poate e mama care moțăie-n jilț, aici - 

coase ciorapi de lână moale, pentru bunici.

Dacă-ar cădea odată ploile roșcovane, 

prin mădulare-ar curge din nou, ca prin burlane,

și-ai fi în casă singur, pustiu și monoton —

ca-n insula vreunui sălbatic Robinson