Iacov, fiul lui Zevedeu.

Despre împărăţiile acestei lumi

În acea zi de primăvară, când Iisus a venit în piaţa din Ierusalim şi a vorbit mulţimii despre împărăţia cerurilor şi i-a acuzat pe cărturari şi pe farisei că aşază ispite şi capcane în calea celor care tânjesc după împărăţia cerească, şi i-a dat în vileag acuzându-i.

În mulţime se găseau şi nişte oameni care îi proteguiau pe farisei şi pe cărturari, iar aceştia au căutat să pună mâna pe Iisus, ca şi pe noi ceilalţi, Numai că El a fugit şi S-a ferit de dânşii, de aceea a pornit spre poarta de miazănoapte a oraşului.

Iar El ne-a spus: „încă nu a sosit vremea pentru Mine. Multe sunt lucrurile pe care am a vi le spune şi multe sunt şi faptele pe care voiesc a le împlini înainte de a părăsi această lume.”

Iar după aceea, El a spus, iar în glasul Său a răzbătut bucurie şi veselie: „Să pornim spre Ţinutul de Miazănoapte ca să întâmpinăm primăvara. Însoţiţi-Mă până pe dealuri, pentru că iarna a trecut, iar zăpezile de pe munţii Libanului coboară spre văi, ca să cânte alături cu pâraiele.

Câmpiile şi viile au alungat somnul şi s-au trezit ca să preaslăvească soarele cu smochinii lor verzi şi cu strugurii încă necopţi.”

Iar El a păşit înaintea noastră şi noi L-am urmat, în acea zi şi în cea care i-a urmat.

Iar în după-amiaza celei de-a treia zile, am ajuns pe piscul Muntelui Hermon, iar acolo El s-a oprit, privind spre oraşele aflate la câmpie.

Iar faţa Lui strălucea ca aurul topit şi El şi-a întins braţele în faţă şi ne-a spus: „Priviţi pământul în straiul său verde şi vedeţi cum pâraiele i-au tivit marginile cu argint.

Adevăr spun că pământul este frumos şi că tot ce vieţuieşte pe el este minunat.

Dară există un regat dincolo de ceea ce vedeţi voi toţi, şi acela este locul din care voi domni Eu. Iar dacă „ ' t aceasta este şi dorinţa voastră, şi dacă întocmai asta voiţi, va trebui să veniţi ca să domniţi alături de Mine.

Chipul Meu şi feţele voastre nu vor rămâne ascunse, mâna noastră nu va ridica nici sabia, nici sceptrul, iar supuşii noştri ne vor iubi în pace şi nu se vor teme de noi.”

Aşa a grăit Iisus şi faţă de toate împărăţiile pământului am rămas orb şi la fel faţă toate cetăţile alcătuite din ziduri şi turnuri; iar inima mi-a poruncit să-L urmez pe Stăpân până în împărăţia Lui.

Iară în acea clipă a apărut Iuda Iscarioteanul. Căci s-a apropiat de Iisus şi a grăit către El: „Priveşte, împărăţiile lumii sunt necuprinse şi iată că cetăţile lui David şi Solomon vor precumpăni asupra romanilor. De vei fi rege al iudeilor, noi vom şedea alături de tine cu sabia şi cu scutul, şi îl vom copleşi pe străin.” însă când Iisus a auzit acestea, S-a întors către Iuda, iar faţa Lui s-a umplut de mânie. Şi a grăit cu un glas îngrozitor precum tunetul cerului şi a zis: „îndepărtează-te de Mine, Satana. Crezi cumva că am aşteptat atâţia ani ca să domnesc peste un muşuroi vreme de o zi?

Tronul Meu este unul pe care tu nu ai cum să-1 vezi. Acela ale cărui aripi dau roată pământului va căuta adăpost într-un cuib părăsit şi uitat de toţi?

Fi-vor cei vii preamăriţi şi lăudaţi de unul care poartă văluri?

Împărăţia Mea nu aparţine acestui pământ, iar tronul Meu nu se sprijină pe ţestele strămoşilor voştri.

De voiţi doar să salvaţi numai împărăţia duhurilor, atunci ar fi mai bine să Mă lăsaţi aici şi să coborâţi în criptele morţilor voştri, unde capetele încoronate de altădată ţin sfat în mormintele lor şi poate aduc slavă osemintelor părinţilor voştri.

Îndrăzneşti să Mă ispiteşti cu o coroană fără de preţ când fruntea Mea caută să atingă cerul ori ghimpii cununii ce Mi-o vei aşeza pe cap?

De nu ar fî visul visat de un neam uitat, nu aş mai lăsa soarele vostru să lăsară peste răbdarea Mea, şi nici luna voastră să arunce umbra Mea de-a curmezişul cărării voastre.

De nu ar fî fost dorinţa unei mame, Mi-aş fî lepădat orice straie pământeşti şi aş fi fugit înapoi în cer.

Iar de nu ar fî existat tristeţe în fiecare dintre voi, nu aş mai fi rămas aici ca să jelesc.

Cine eşti şi ce eşti tu, Iuda Iscarioteanul? şi de ce Mă ispiteşti?

M-ai măsurat cu adevărat folosind un cântar cinstit şi ai descoperit în Mine unul care să pornească în fruntea armiilor de oameni neînsemnaţi şi să îndrume carele unor neputincioşi împotriva unui duşman care sălăşluieşte doar în ura ta şi nu se îndreaptă niciunde decât în spaima ta?

Sunt prea mulţi viermii ce Mi se târâie pe la picioare, iar Eu nu le voi oferi prilej de bătălie. Nu mai îndur batjocura şi nu mai pot arăta milă faţă de oamenii jalnici, care mă socotesc un laş pentru că nu voiesc să umblu prin cetăţile lor cu ziduri şi turnuri păzite.

Mare păcat că trebuie să arăt milă până la capăt! Mult mi-aş dori să-mi îndrept paşii către o lume mai mare, unde sălăşluiesc oameni mai măreţi. Dar cum să fac asta?

Preotul şi împăratul vostru îmi vor sângele. Ei nu se vor arăta mulţumiţi decât dacă plec de aici. Eu nu voiesc să schimb mersul legii. Şi nici nu voiesc să domnesc peste prostie.

Să îngăduim neştiinţei să se înmulţească până ce nu îşi va mai îndura propria zămislire.

Să îngăduim orbilor să-i conducă pe orbi până în prăpastie.

Şi să le îngăduim morţilor să-şi îngroape morţii, până când pământul va să se sufoce de propriile-i roade amare.

Împărăţia Mea nu este una pământească. Împărăţia Mea se va întemeia acolo unde doi sau trei dintre voi se vor întâlni cu iubire şi cu bucurie, şi cu dragoste de viaţă, cu bună vrere şi amintindu-şi de Mine.”

Şi atunci, pe negândite, El S-a înturnat spre Iuda şi i-a zis: „Aşază-te înapoia mea, omule. Împărăţiile tale nu se vor afla nicicând în împărăţia Mea.”

Apoi s-a lăsat înserarea, iar El S-a întors către noi, zicând: „Să coborâm. Noaptea se apropie. Să ne slujim de lumină câtă vreme mai adastă cu noi.”

Apoi a coborât de pe dealuri, iar noi L-am urmat. Şi Iuda L-a urmat, dar de departe mult.

Şi când am ajuns la câmpie, se înnoptase.

Iar Toma, fiul lui Diofanes, I-a spus: „Stăpâne, s-a întunecat şi nu mai putem vedea drumul. Dacă asta Ţi-e dorinţa, du-ne până la luminile din satul ce se zăreşte, unde vom putea găsi merinde şi adăpost.”

Şi Iisus i-a răspuns lui Toma, zicându-i: „V-am îndrumat până pe culmi când eraţi flămânzi şi v-am adus până la câmpie şi mai flămânzi. Însă nu pot sta cu voi în această noapte. Voiesc să rămân singur.”

Atunci Simon Petru a făcut un pas înainte şi a zis: „Stăpâne, nu ne lăsa să păşim singuri prin întuneric. Îngăduie-ne să rămânem alături de Tine chiar aici, pe drumul acesta lăturalnic. Noaptea şi umbrele ei nu vor zăbovi mult, iar dimineaţa ne va găsi curând, dacă Tu vei sta lângă noi.”

Iar Iisus i-a răspuns: „în această noapte fiarele îşi vor găsi vizuinile, iar păsările cerului îşi vor găsi cuiburile, dară Fiul Omului nu îşi are pe pământ un loc în care să pună capul jos. Şi tocmai de aceea voiesc să rămân singur acum. Dacă Mă voiţi, veţi putea să Mă găsiţi în apropierea lacului, acolo unde v-am găsit Eu.”

Apoi ne-am îndepărtat de El cu inimile întristate, pentru că nu era voia noastră să-L părăsim.

De multe ori ne-am oprit şi ne-am întors feţele spre El, şi L-am văzut în măreţia Lui singuratică, păşind spre apus.

Singurul dintre noi care nu s-a întors să-L vadă în singurătatea Lui a fost Iuda Iscarioteanul.

Iar din acea zi Iuda s-a arătat mohorât şi neprietenos. Şi eu socotesc că în ochii lui se citea primejdia.