Un filosof persan din Damasc.

Despre zeii vechi şi noi.

Nu aş putea spune nimic despre soarta acestui om, după cum nu pot spune ce soartă îi va aştepta pe ucenicii Săi.

Un sâmbure ascuns în inima unui măr este o livadă pe care nu o putem încă vedea. Şi, cu toate acestea, dacă acel sâmbure cade pe piatră, nimic nu se va alege de el.

Si asta vă zic vouă: Zeul vechi al Israelului este

        * neiertător şi neîmblânzit. Israel ar trebui să aibă alt Dumnezeu; unul blând şi iertător, care să caute la oameni cu îndurare; unul care să coboare cu razele soarelui şi să umble pe poteca mărginirii lor, în loc de a şedea veşnic în jilţ de judecător, ca să le cântărească păcatele şi să le măsoare greşelile.

Israel ar trebui să aibă un Dumnezeu a cărui inimă să nu fíe plină de gelozie, care să uite repede greşelile; unul care să nu se răzbune pe oameni până la a treia şi a patra generaţie.

Omul de aici, din Siria, este la fel cu omul din toate ţările. Se uită în oglinda propriei înţelegeri şi acolo îşi găseşte zeitatea. El făureşte zeii după chipul şi asemănarea lui, şi îi venerează pe aceia care reflectă propria imagine.

Adevărul este că omul se roagă pentru dorinţa sa cea mai adâncă, pentru ca aceasta să se poată înălţa şi împlini toate dorinţele sale.

Nu există ceva mai adânc decât sufletul omului, iar sufletul este adâncul ce se cheamă pe sine; pentru că nu există alt glas să glăsuiască şi alte urechi să audă.

Până şi noi, cei din Persia, ne vedem chipurile în discul soarelui şi trupurile noastre dansând în focul pe care îl aprindem pe altare.

De aceea, Dumnezeul lui Iisus, cel pe care El îl numea Tată, nu ar fi un străin pentru poporul lui Iisus, iar El le-ar împlini dorinţele.

Zeii Egiptului şi-au lepădat povara de piatră şi au fugit în deşertul Nubiei, ca să fie liberi între cei care sunt încă liberi de cunoaştere.

Zeii Greciei şi ai Romei se mistuie în propriul apus. Ei au semănat prea mult cu oamenii pentru a trăi în extazul uman. Dumbrăvile în care s-a născut magia lor trebuie să fi fost doborâte de securile atenienilor şi alexandrinilor.

Iar în această ţară până şi locurile înalte par să fie făcute scunde de legiuitorii din Beirut şi de tinerii pustnici din Antiohia.

Numai femeile bătrâne şi bărbaţii osteniţi caută templele strămoşilor lor; doar cei vlăguiţi ajunşi la capătul drumului îi caută începutul.

Dar acest bărbat Iisus, acest nazarinean, a vorbit de un Dumnezeu prea nemăsurat ca să se deosebească de sufletul oricărui om, prea înţelept ca să pedepsească, prea iubitor ca să ţină minte păcatele creaturilor Sale. Iar acest Dumnezeu al nazarinenilor va trece de pragul copiilor pământului şi va şedea aproape de vetrele lor şi va fi o binecuvântare între zidurile casei lor şi lumina ce le călăuzeşte cărarea. T însă Dumnezeul meu este Dumnezeul lui Zoroastru, Dumnezeul care este soarele de pe cer şi focul de pe pământ, şi lumina din sufletul omului. Şi eu sunt mulţumit. Nu am nevoie de alt Dumnezeu.