Vechea mea otravă, jale călătoare,

Azi la malul mării te-am adus pribeagă,

Când povestea noastră pe pământ nu-l doare,

Să mi-o știe valul, valul s-o-nțeleagă.

Într-o clip-amurgul mi-a furat amarul

S-a pornit o undă alteia să-l spuie,

Cântecul meu tainic și-a pierdut hotarul,

Cu talazul cade, cu talazul suie.

Simt cum ondularea stropilor de apă,

Fremătând departe, glasul mi-l răsfrânge,

Cum se sparge larga valurilor groapă,

Când pământul tace, simt cum marea plânge.

Viforul din mine prinde să pătrundă

Până-n adâncimea apelor rebele,

Și se otrăvește fiecare undă,

De înfrigurarea patimilor mele...

Cresc în pacea serii magice orchestre

Din nepotolita volbură albastră,

Și-mi azvârl în goană noaptea la ferestre

Fulgere răzlețe din vâltoarea noastră.

S-a-mpletit un cântec mare, fără seamă,

Oceanu-mi cântă hora ta grozavă,

Undele te strigă, apele te cheamă,

Jale călătoare, vechea mea otravă...