În pacea mută, solitară,

Cum stau cu somnul de mă-nșel,

Azi pare-o urnă funerară

Mansarda vechiului hotel...

În bezna nopții fără stele,

Eu simt cum prinsă-n umbre reci

Cenușa visurilor mele

Își doarme somnul ei de veci...

Nimic alături nu tresare

Și nu s-aude nici un zvon,

Abia din când în când, arare,

S-abate-un vaier monoton.

Pesemne undeva departe

Se roagă vreun nenorocit,

Și rugăciunea lui se-mparte

Peste orașul adormit...

Ori, vrând ca să mă pedepsească,

Vreun vânt aducător de vești,

A smuls o doină românească

De prin tranșeele nemțești...