Când l-au închis după zăbrele 

Și paznicii l-au petrecut 

L-au despuiat de toate cele, 

De tot sărmanul lui avut... 

L-au dus așa-ntre răzvrătiții 

De după zidul fără glas, 

Dar și-au uitat nenorociții 

Că gândurile i-au rămas. 

Nebănuitul lor tezaur 

Nebunii-ntreg i l-au lăsat 

Și-n giulgiul lor tivit cu aur 

El sufletul și-a-mpresurat. 

Zadarnic bate din aripă 

Și-n goană moartea-i dă fiori, 

Zadarnic huhurezii țipă 

Din turla negrei închisori. 

În mândră vraje se desfată 

Ungheru-ngust și nevoiaș 

Și-i o grădină fermecată 

Chilia de pușcăriaș... 

Iar dacă, tainic, câte-o rază 

Coboară tremurând pe pat, 

Ea-nfiorată luminează 

În visul unui împărat...