Am fost logodnicul durerii,

Cobzarul cu aceleași strune,

Ce-și țese cântecu-nvierii

Din stihuri de îngropăciune…

În noaptea mea înviforată,

Drumeț îndrăgostit de soare,

Am fost o harfă spânzurată

Pe-o strașină de închisoare…

Zidit din lacrimi și dezastre

Eu am vestit o lume nouă,

Voi mi-ati dat vaietele voastre,

Eu v-am dat inima mea vouă.

În zile lungi de pribegie,

Biet rob lovit de biciul urii,

Eu am purtat de-o veșnicie

Prea mult blestem în cerul gurii…

Mirarea deci să nu vă prindă,

Căci azi subt tâmpla mea căruntă,

Nu e nici zumzet de colindă,

Nu sunt nici chiote de nuntă…