Pământ, pământ, stăpânul meu de-o viață

Eu ți-am fost slugă, ucenic și frate...

Te-am proslăvit cu gene-nlăcrimate

În ruga mea de orice dimineață.

Pământ, mi-ai fost duhovnic de păcate,

Pământ, mi-ai fost tezaur de povață,

Din lutul tău eu mi-am zidit altarul...

M-am închinat la coapsa ta bătrână,

La tine-am supt credință din țărână,

Cu plânsul tău eu mi-am umplut paharul...

Pământ... Pământ... Azi te-ai schimbat la față.

Ca un bătrân cu cuvioasă barbă,

Împins de-o tristă volbură târzie,

Dup-o spurcată noapte de beție,

Ești necurat în orice fir de iarbă...

Pământ, ești plin de-a patimilor zgură.

Acolo jos, în negre măruntaie,

Pământ... pământ... ai vinovată gură,

Tot te mai arde-a crimelor văpaie...

Pământ... pământ... ai otrăvite roade,

Nu-mi poți da astăzi cuminecătură...

Pământ... pământ... Pe robul tău sloboade,

Căci ochii lui cei dornici de mister

Te părăsesc... s-au surghiunit în cer.