Eternă mare, ca și-odinioară,

Fără hotar și fără de hodină,

De întrebări și neastâmpăr plină,

Azi goana mea la malul tău coboară.

Cu tresăltări de ape și lumină

Oglinda ta prelung mă înfioară,

Și-nchise răni încep din nou să doară,

Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină.

Pe rând, pe rând, eu simt cum reînvie

Cântată parcă-n surle și chimvale,

Uitata noastră mare-mpărăție.

Și nu mai știu ce mi se par mai grele:

Povețele nemărginirii tale,

Sau tainele adâncurilor mele...