Atâția ani își strecurară convoiul lor pierdut de clipe

Din ziua când ne despărțirăm de șoapta-ți ademenitoare,

Și azi același demon bate deasupra noastră din aripe,

Păgâna patimă flămândă tot mai sălbatică ne doare...

Curând iar vom veni la tine striviți de vechea-mbrățișare

Să oglindim același vifor în larga-ntindere albastră,

Și să-ntrebăm un val, să spuie: ce e mai sfântă și mai mare,

E veșnicia ta de unde, ori e eternitatea noastră?