Nu ți-a fost dat să vezi vreodată,

Când toamna palidă coboară,

Într-o grădină despoiată,

O ramură întârziată

Ce-a înflorit a doua oară?

Nu te-ai oprit atunci în cale

Să te întrebi: ce taină, oare,

Ascund înțelepciunii tale

Înfriguratele petale,

Ca mâine stinse, fără soare?...

Și dac-o blândă-nduioșare

Ți-a frânt o clipă-n ochi lumina,

Cum stai așa, întrebătoare,

Uitându-te la biata floare,

Ai înțeles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute

I-a dat fiorul primăverii.

Și-n preajma morții abătute

A picurat, pe neștiute,

Un strop din cântecu-nvierii...