Pace

Eu port adese-n mine-o închisoare

În care strigă făcători de rele.

Din negura adâncurilor mele

Ei vin flămânzi de aer și de soare...

De câte ori îmi bat după zăbrele

Și-ar vrea să frângă vechile zăvoare...

I-aud cum cer în depărtări să zboare

Cu glas dogit, cu urlete rebele...

Dar totdeauna, pocăita minte,

Temutul paznic, fără de iertare,

Nemilostiv le iese înainte.

Închide porți, cu mâna-i pricepută,

Și-n urma ei în suflet reapare

Aceeași pace veștedă și mută.

Share on Twitter Share on Facebook