Pământ, pământ... Ogradă vinovată

C-un furnicar la orice cotitură,

Cu măruntaie putrede de ură,

Povestea ta o știu... e neschimbată...

Așa, muncit de-o tainică arsură,

Râvnind o nouă jertfă-nsângerată,

Flămând și rău, așa mi te arată

Din moși-strămoși a veacurilor rugă.

De-aceea,-nvins și obosit de tine,

Cu sufletul chemat de zări senine

De câte ori mă cerceta misterul,

Eu, însetat de-o nevăzută țară,

Smulgându-mă din haina ta murdară,

Priveam în sus, mă mângâiam cu cerul...