Acolo-n slavă, binecuvântate,

Ardeau lumini sfințite din vechime,

Era un templu unde n-a fost nime

Din lumea asta plină de păcate...

Altar aveam acolo-n înălțime,

Căci după poarta bolții înstelate,

Homer mi-a dat a zeilor cetate,

Isus mi-a dat curata lui treime...

Putea oricât să stăruie minciuna

Aci în praf... căci ochii totdeauna,

Scăldându-se-n tăriile albastre,

Mă învățau în nopți de reverie

Că este sus, în cer, o armonie,

Ce-i dincolo de patimile noastre...