Zile grele

Crâșmă bună, crâșmă veche, langă crucea de la moară

În zadar îți caut rostul zilelor de-odinioară…

Te-a schimbat porunca vremii; — ca o povestire-a morții

Îți mai spânzură clondirul atârnat de stâlpul porții…

În ogradă, unde hora își saltă năvalnic chiul,

Brotăcei cu gușa verde îți orăcăie pustiul.

A crescut cucuta deasă, ‘naltă până-n brâu de mare

Peste vatra unde-odată frigeau mieii în frigare…

La fântâna cu găleată roibii, câți își adăpara,

Câți voinici fără de teamă, câți boieri fără de țară!

Toți s-au dus. – Azi fierb în suflet mute semnele durerii,

Dorm sub glie azi voinicii ș-au ajuns în sfat boierii.

Nu-s haiduci acum, nici codru, nu-i nici măciniș la moară,

Nici pe lavița ta veche nu-i azi cântec de vioară…

Pentru tine nu mai are zile bune calendarul,

Ți s-au răslețit ortacii, ți s-a prăpădit crâșmarul…

Ca un moș slabit de vreme, anii tăi tu poți să-i numeri;

Prea te-ai gârbovit din spete, prea te-ai subțiat din umeri.

Domnii ți-au golit celarul, ți-au rupt gardurile câinii

Și-ntr-o noapte-un vifor mașter ți-a smuls cumpăna fântânii…

Ai rămas așa orfană, despoiată și nătângă:

Sufletul să te jelească, glasul strunii să te plângă…

Sub fereastra ta un jidov numără viclean din gură,

Tremurând de-o sete neagră urâcioasa barbă sură…

Într-un chip uitat sub grindă șede-un biet sfânt Nicolae

C-un obraz brăzdat de drumul picăturilor de ploaie.

Mustrător ridic’un deget, parc’ar vrea să zică sfântul:

— Doamne, câte lifte rabdă pe spinarea lui pământul…

O. Goga, Zile grele, Luceafărul, no.7 (1907), p. 136.

Share on Twitter Share on Facebook