E plin în jur de noi muzeul,

Și pare-un templu minunat,

În care mii de robi ai vieții

Vin să se spele de păcat.

Sunt călători din largul lumii,

Ce-au pribegit pe ocean,

Să-și scalde ochii în lumina

Din pânzele lui Tizian.

Stau toți cu mintea-ngenuncheată

Și-i mut cucernicul popor,

Eternitatea prinsă-n cadre

Își poartă sfântul ei fior.

Învins de taina mare-a clipei,

Se-nchină sufletul supus

În fața veșnicei icoane

Cu răstignirea lui Isus.

Ce blând se uită chinuitul

De sub cununa lui de spini,

Lumina resemnării mute

E scrisă-n ochii lui senini.

Nu-l dor piroanele din carne,

Zâmbește pașnic, iertător,

El știe că de veci învie

Acei ce pentru alții mor.

La poala crucii e Maria,

Și-n chipul ei, nespus de trist,

A zugrăvit un chin sălbatic

Penelul meșter de artist.

Ea-și frânge mâinile și geme,

În gândul ei a-ncremenit:

Nu dumnezeul, care-nvie,

Copilul ei, care-a murit.

O văd și mă întreb, pe gânduri,

De rostul nepătrunsei firi:

De ce și chinul unei mame

E-n prețul unei mântuiri?

O văd și simt în suflet patimi

Din traiul nostru măsurat,

Toți răstigniții mici ai sorții

Pe rând, în minte, mi s-abat...

Și stau pierdut... În jur de mine

Se schimb-al oamenilor val...

. . . . . . . . . . . . . . .

Ce-o fi făcând acum o mamă

Acolo-n satul din Ardeal?...