Geneza partidului național-creștin

Din toate părțile instinctul popular, instinctul de conservare, care, cu înțelepdimea lui, ne-a păstrat în cursul veacurilor, ne spune! Adunați-vă la olaltă, strângeți-vă într-un mănunchi, toți care simțiți că ideia națională trebue să fie la baza cugetării voastre politice, adunați-vă la o laltă pentru ca să creiați un organ puternic de îndrumare în sensul național al vieții politice, din țară.

Eu am ascultat acest impuls, care venea de jos, și atunci în mod firesc, normal și logic ochii mei s-au îndreptat către un om, care era personalitatea reprezentativă a năzuințelor politice din țara aceasta, către Alexandru Cuza. (Aplause prelungite pe băncile Blocului Parlamentar-Național). 

Atunci, fără să ne târguim, fără să dăm acel spectacol consacrat oareșicum al pertractărilor, care au fost introduse la noi în țată ca un fel de clișeu de import, fără să facem târgueli, ne-am întins mâna frățește și coborându-ne în sufletele noastre după vechile temeiuri ale obiceiurilor din bătrâni ne-am dus în sfânta biserică de la Iași și s-au întins mâinile noastre, strângându-se casă nu se mai despartă niciodată. (Aplauze prelungi de pe băncile Partidului Național Creștlin).

Vă asigur că în această apropiere dintre doi oameni nu a fost nici una din contingențele cunoscute ale combinațiilor politice, a fost pur și simplu o apropiere de la gând la gând, de la suflet la suflet, de la program la program.

Pentru mine Alexandru Cuza reprezenta ceeace reprezintă în conștiința publică de o jumătate de veac. Întâi, pe omul care a înfățișat doctrina naționalistă. Nimeni, deși s-a scris mult, n'a dat într-o carte, care să condenseze idea națională și să legitimeze oareșcum teoria eminesciană a românismului integral, cum a făcut d-sa în scrierile sale și, în special, în cartea sa: „Naționalitatea în artă”. Alexandru Cuza a dat o legitimare doctrinară ideii românismului. Iată un prim punct, pentru care m-am crezut dator să mă apropii de d-sa.

Dar, d. A. C. Cuza n'a tost numai un doctrinar, d. A. C. Cuza a fost un apostol. Este mare lucru în tara aceasta în care beneficiile se așteaptă așa de pripit ca un om, de 45 sau 50 de ani să plimbe în vieața publică o idee, să nu se despartă de ea și să o strige, tocmai în vremurile când era eclipsată, când era pusă la o parte, D. Cuza este omul care reprezintă o continuitate de doctrină în sens de apostolat. (Aplause pe băncile Partidului Național Creștin)

Dl. Nichifor Robu: Trăiască A. C. Cuza! (Aplause pe băncile Partidului Național-Creștin).

Dl Octavian Goga: Dar, D-l A. C. Cuza mai reprezintă și altceva: completul desinteres personal. După jumătate de veac de activitate politică, în care atâția au fost scoși la suprafață vieții noastre publice, atâta marfă ușoară a trecut pe acest fluviu d-sa nu a avut nici un câștig pentru sine. Este un înalt exempu de pedagogie cetățenească, pe care această vieață o trece generațiilor viitoare. (Aplauze prelungite pe băncile Blocului Parlamentar Național).

Iată, domnii mei, în câteva cuvinte geneza înființării Partidului Național-Creștin.

Paralel cu străduințele noastre, s-au găsit și alți oameni care au înregistrat mișcarea moleculară ai sufletului românesc s-au coborît în adâncurile ei și au transformat-o într-un program politic.