...Dar nici că vreai să pleci atunci,

Știi că de groaza-nvățăturii

Ai plâns vreo două nopți întregi

Și te-ai ascuns în podul șurii...

Câți ani vor fi de când te-ai dus?...

Mai spune-ne cum ai umblat?...

Fără astâmpăr îmi erai,

Și cât ești azi de așezat!...

Nu m-ascultai... Știi ce-ai pățit

Atunci în seara de ajun?...

Acum și gândul mi-l cetești,

Cât de cuminte ești și bun...

Nu te-ar cunoaște nicidecum

Să te-ntâlnească-n drum vecinii,

Vezi, ieși în poartă și le zi:

„Mai știți, eu sunt feciorul Linii?!”

Te-ar râde fără crezământ,

Necum în drum să te oprească-

Și-ar zice: „Uite-un domn aici,

Dar nu-i de legea românească!”

              *

Și mă sărută împăcată:

„Fecior cuminte are mama!...”

Eu îmi întorc o clipă fața,

Și-o lacrimă-mi udă năframa...