Simţeam de mult suflarea de otravă 

Cum doarme-n pieptul fraţilor de-o mamă, 

Cum din cetăţi cu turnul de aramă 

Purcede-n lunci şi-n creştet de dumbravă. 

Vedeam cum duhul negru se destramă, 

Mă îneca funinginea grozavă 

Şi desluşeam clocotitoarea lavă 

Cum se-nfiripă nebăbgată-n seamă. 

Tu, frate rău, cu inima flămândă! 

Când Aveli mii cerşetoreau iertare, 

Nu te-ai oprit în drumul de osândă! 

Păcatul tău şi-a înteţit avântul 

Şi n-a avut nici milă, nici mustrare, 

Când otrăveai în urma ta pământul!