II

Mor azi zâmbetele mele,

Moare-ntreaga vraja firii,

În paharul din fereastră

Mor la noapte trandafirii.

Nici de cântec din tilincă

Nu mai tremură brădetul,

Jos la marginea dumbrăvii

Se usucă zmeuretul...

Mor poveștile în pragul

Nopților la șezătoare,

Moare-o stea-n adâncul mării,

Și iubirea noastră moare.

Eu rămân să țes statornic

Cântecul de îngropare:

Zilelor de săptămână,

Zilelor de sărbătoare.

Share on Twitter Share on Facebook