Cântăreț de lege veche, 

Cântăreț și om de treabă, 

Biată mintea mea zadarnic 

De păcatul lui se-ntreabă... 

Cantorul Cimpoi, bătrânul, 

Cu făptura lui vitează, 

Cum cânta de mult în strană 

Cântecul de Bobotează!... 

De troparele-i măiestre 

Se-nchina adânc poporul 

Și se lumina icoana 

Lui Isus mântuitorul... 

Povesteau pe-atunci nănașii 

Că-i mai sfântă cununia 

Dacă glasul lui mărește 

Pe prorocul Isaiia. 

Și la orice zi de praznic 

Îl poftea un colț de țară  

Câte cântece de lume 

N-a cântat odinioară!... 

Dar, vezi, vremea fără suflet 

Duce cântecul și gluma. 

Azi e rău de satul nostru, 

Și-i de cantor rău acuma. 

Cum l-a-mbătrânit necazul 

De când i-a murit muierea, 

Dumnezeu i-a luat glasul, 

Domnii i-au vândut averea. 

Astăzi doarme unde poate, 

N-are casă, n-are șură: 

I le-a dus pe toate darea 

Și-un fecior la-nvățătură...