E sărbătoare pe câmpie, și-n suflete e sărbătoare, 

Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare. 

Sunt Paștile cele frumoase, și-n fire zvonul lor străbate, 

Clopotnița-și îndoaie trudnic încheieturile uscate. 

Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă, 

Eu simt strigarea ei aprinsă, și-n vorbe sufletul o schimbă: 

Voi toți cari suferiți și plângeți sub larga-ntindere 

albastră 

Veniți, veniți, căci va să vie curând împărăția voastră! 

Veniți, voi, obidiții lumii, cu buzele înfrigurate, 

Voi, chinuiții de arsura unei tăceri îndelungate; 

Voi, osteniți fără nădejde, voi, slujitorii fără plată, 

Voi, căror vremea v-a dat veșnic numai porunca 

blestemată; 

Voi, ce muncirăți pentru alții, trudind cu mâinile- 

amândouă, 

Veniți, că zvonul meu acuma vestește învierea, vouă! 

Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude, 

Eu cerului vă strig durerea, și Dumnezeu din cer aude! 

Aduc lumina care sparge și sfarmă capiști de păcate, 

Zăvoarele mucigăite din temnițe întunecate! 

Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoșată de-a vedea, 

Și prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea! 

Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet 

Și-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.