Înviere

A fost o lungă, jalnic-agonie,

Cu stingere de fiecare clipă,

Mi-a fâlfâit pierzarea din aripă

Peste întinsa nopții-mpărăție.

Drumeț înfrânt de-a patimii risipă,

Vâslaș bolnav, purtat de vijelie,

M-a doborât a valului mânie,

Gonind un vis ce nu mi se-nfiripă.

Erau să vie cioclii să mă-ngroape,

Când, stând închis în casa mortuară,

Tu te-ai ivit la patul meu, aproape.

Atunci, cu sfânta vieții frenezie,

M-am ridicat din morți a doua oară

Și mi-am făcut din moarte-o cununie.

Share on Twitter Share on Facebook