Mi-a bătut un moș la poartă,

Biet țăran cu țundra sură,

Îl lătrau departe câinii

Când să-mi vie-n bătătură.

Cu sfiala lui senină

Mi-a trecut cucernic pragul,

Ca un sol din altă lume

Zâmbitor pășea moșneagul.

Câte nu ne povestirăm

Stând alăturea la masă?...

Sfânta mea copilărie

Mi-a venit cu el în casă.

Rând pe rând îmi înviară

Năzuințe frânte-n două,

De la satul de sub munte

Până-n lumea asta nouă.

Murmura încet în barbă,

Se trudea să mă-nțeleagă,

Sta pe gânduri dus bătrânul

Când i-am spus povestea-ntreagă.

Mi-a plecat cu ochii umezi

De amara-nvățătură:

„N-o mai spune nimănuia

Biet moșneag cu țundra sură!..”