Revedere

Un cântec legănat odată

De sfânta-ntindere albastră

În noaptea mută,-nfiorată –

Așa a fost iubirea noastră...

Noi ne duceam pierduți de mână

Și ne-mpleteam din visuri salbă,

Și noaptea ne era stăpână.

Și mărturie – luna albă.

Din ale inimilor șoapte

A prins un cânt înfiripare,

Și l-am cântat atunci în noapte,

Pășind alături pe cărare...

Dar, vezi, zoritul dimineții

Ne-a dușmănit pe noi, sărmanii,

S-au dus în lume cântăreții,

Și nu s-au mai văzut cu anii.

Drumețe firi nemângâiete,

Străbatem azi aceleași lunci –

Ne-ntreabă florile șirete:

„Mai știți voi cântecul de-atunci?”

Pe noi un dor ascuns ne sapă

Și-nfiorați noi ne gândim

La morții care ies din groapă

Și rătăcesc prin țintirim...

Share on Twitter Share on Facebook