Rămas bun, biete mâini de trudă, 

Atâta vreme-mpovărate, 

Ce stați pe pieptul slab acuma 

Întâia dată-ncrucișate. 

Ostaș al sfintei munci depline, 

De-acum pământul te așteaptă, 

La judecata cea din urmă 

Tu vei găsi socoată dreaptă! 

Cinstită slugă credincioasă, 

Vor odihni a tale moaște, 

Doar glia neagră și mănoasă 

Atât de bine te cunoaște... 

Închișii ochi n-or să mai știe, 

Și nu s-or tulbura de jale 

Când cai străini vor paște iarba 

De pe movila gropii tale. 

Azi nu mai e îngust bordeiul 

Să-ncapă jalea ta amară, 

Din iconița ei, Preasfânta 

Te vede cea din urmă sară... 

La cap un muc de lumânare 

Învie-ncet și dă să moară, 

Asemeni visurilor tale 

În sufletul de-odinioară! 

Numai o babă milostivă 

Îți străjuie la căpătâie, 

Și pe cărbunii din jertfelnic 

Așază boabe de tămâie. 

De pe blidar un biet opaiț 

Își joacă para tulburată 

Pe fața strânsă sub bărbie 

C-o legătură-mprumutată. 

Încet s-apropie de tine 

Și-ți pune-un ban în mâna slabă, 

Îi tremură durerea-n gene 

Și-ncepe-a plânge, biata babă... 

Îi fură tânguirea vântul 

Ce bate-n drumul lui fereastra: 

Vai de norocul tău, vecine, 

De ce-ai mai fost pe lumea asta?... 

S-abat în mintea ei bătrână 

Frânturi din rostul tău pe lume, 

Cum doi băieți ți-s slugi, departe, 

Și nu le-ai mai știut de nume. 

Din trei feciori ce-aveai, războiul 

Ți l-a-ngropat pe cel mai mare, 

O fată-i moartă de rușine, 

Nevasta ta de supărare. 

Se zbate-n sfeșnic lumânarea 

Și moare-n stingere domoală 

A adormit în lacrimi baba, 

Și capul i-a căzut în poală... 

Prin geamul spart clipește luna, 

O clipă numai se arată, 

Și-n perna ei de nori ș-ascunde 

În pripă fața rușinată... 

Un popă-n grabnice tropare 

Te va petrece dimineață, 

Și poate nimeni nu va plânge 

Plecarea asta din viață... 

De lângă șură, răzimată, 

Te va privi muncita sapă, 

De-ar ști vorbi surata bună, 

Amar te-ar prohodi la groapă: 

O viață-ntreag-am fost tovarăși, 

În ploi și-n arșiță de soare, 

De truda palmei tale aspre 

Eu m-am făcut strălucitoare. 

Sclipirea mea spune rușinea 

Și jalea care mă purta: 

M-ai frânt de glia tuturora, 

Dar n-am săpat moșia ta!