Veniți la sânul meu cu toții, 

Copii cu frunțile senine, 

Veniți să primeniți izvorul 

Nădejdii mele de mai bine! 

Voi sunteți roua dimineții 

Ce scânteie neștiutoare 

Că poartă-n ea întreg argintul 

Curat al razelor de soare. 

Din glasul vostr-un dulce clopot, 

Ce mângâie-un amurg de seară, 

Învață sufletul meu, bietul, 

Să creadă-n flori și-n primăvară. 

Și parcă înțeleg mai bine 

Privighetoarea care cântă... 

Veniți, veniți! Mi-atât de dragă 

Zburdălnicia voastră sfântă. 

Căci râsul vostru plin, năvalnic, 

Ca unda râului de munte, 

Îmi amuțește-ndurerata 

Poveste-a firelor cărunte. 

Și parcă-mi picură un cântec 

La poarta minții mele reci: 

O dulce-ntârziată rază 

Din raiul meu pierdut pe veci...