CORUL ÎNGERILOR

Pământu-ntreg și cerul fără margini

S-aducă laudă Domnului mărit,

Cel ce cu-o vorbă totul plăsmuit-a

Și cu-o privire-i poate da sfârșit.

Puterea-i El, lumina întrupată,

Pe noi, drept umbre, raza-i ne-a născut.

Lui ne-nchinăm, că-n mila fără margini,

Măririi Lui, părtași El ne-a făcut.

E închegată vecinica idee,

Și facerea și-a plăsmuit hotar,

Azi orice suflet trăitor în Domnul

Prinos să ducă sfântului altar.

DOMNUL

Da, s-a sfârșit măreața-nfăptuire.

Se mișcă roata, meșterul adastă

Și mii de ani în osie se-nvârte

Pân’ înădesc o spiță sfărâmată.

Deci, v-arătați a lumii mele duhuri,

Vă-ncepeți cursul fără de zăbavă.

Vreau să ascult cu inima senină

Cum larma voastră-mi curge la picioare…

(Spiritele protectoare ale stelelor se avântă pe dinaintea tronului, rostogolind globuri și comete de diverse mărimi și culori. Muzica lină a sferelor.)

CORUL ÎNGERILOR

Minunat glob de văpaie

S-a ivit plin de mărire

Și-ntr-un cerc sfios de stele

El slujește fără știre.

Tremurând ca un opaiț

De departe-o stea lucește,

Pe când lumea-i fără margini,

Mii de inimi ocrotește.

Două globuri pleacă-n luptă,

Răsărind din depărtări,

Goana lor orânduiește

Ale lumilor cărări.

Iată urlă unu-n drumu-i,

Tu-l privești de groază plin;

El la milioane-mparte.

Fericire și senin.

Cât de blând s-aprinde-acolo

Astrul închinat iubirii,

Mână bună s-o păzească,

Mângâierea omenirii.

Iată lumi ce se vor naște,

Iat-o altă lume moartă,

Celui îndrăzneț mustrare,

Scut celui lovit de soartă.

Iată aducând pierzare

O cometă vine-acum,

Dar c-un semn stăpânul face

Din căderea ei un drum.

Vino, dulce înger tânăr,

Cu-al tău glob în multe fețe;

Din lumină și-ntuneric

Sunt a hainei tale crețe.

Ocrotit mergi înainte,

De al cerurilor har,

Mari idei dura-vor luptă

Pe îngustul tău hotar.

Zâmbete și lacrimi fi-vor,

Iarnă-vară pe pământ,

Rază-umbră arăta-vor

Voia Domnului preasfânt.

(Spiritele ocrotitoare ale stelelor se retrag.)

ARHANGHELUL GAVRIL

Tu ce-ai pus mărginire-n haos,

Ca să-l închegi în humă vie,

Măsură-n lumi fără repaos,

Din glasul tău măreț învie,

Te preamărim: Ideie!

(Se prosternă.)

ARHANGHELUL MIHAIL

Tu ce de-a pururi schimbătorul

Cu neschimbatul împreuni,

Zidind și vremi și infinituri,

Popoare răsădind în lumi,

Noi te slăvim: Putere!

(Se prosternă.)

ARHANGHELUL RAFAIL

Tu care dărui fericirea,

Știință ferecând în lut,

Făcând înțelepciunii Tale

Părtașă lumea ce-ai născut,

Osana: Bunătate!

(Se prosternă.)

DOMNUL

Și tu zâmbești, tăcând cu îndârjire,

Ți-e scumpă lauda și o păstrezi, Lucífer,

Ori plăsmuirea, munca mea nu-ți place?

LUCIFER

Să-mi placă mie? Câteva materii,

Cu alte forme, alte însușiri,

Cu noima lor de tine nevisată,

Sau dacă da, tu fără de puterea

Schimbării lor, acestea vrei să-mi placă?

Materii seci în globuri plămădite,

Ce-acum s-atrag, s-alungă-n calea lor,

Și-n câțiva viermi deșteapt-o conștiință,

Pân’totul plin, răcit, pieri-va iarăși,

Lăsând în urmă drojdii fără vlagă?…

Și omul doar simțindu-ți șiretlicul

În colțul lui va plămădi la fel.

Tu-n uriașa ta bucătărie

L-ai pus pe el; nepăsător și-n tihnă

Îl urmărești în searbăda lui trudă,

Cum năucit el Dumnezeu se crede.

Și-apoi când el, ce-ai pus la foc tu, strică,

Atunci te-a prins mânia ta târzie

Și-l pedepsești pe bietul ucenic…

La ce ți-e doar întreagă plăsmuirea?

Spre slava ta ai scris o poezie,

Ai prins-o-ntr-o mașină hârbuită

Și nu știu cum, dar nu ți-e greu s-asculți

De mii de ani cum scârție flașneta

Același cântec fără de-nțeles…

Moșnege! văd că te-a robit un joc

Ce-ar încălzi un creier de copil.

Un joc de râs: scânteia-năbușită,

Stinsă-n noroi, văpaie n-o să fie,

Ursită, libertate, s-alung-una pe alta,

Dar nu-i aci țărmuitoarea minte!

DOMNUL

Nu vreau cuvânt, ci mută închinare!

LUCIFER

Așa mi-e firea, alta ce să-ți dau?

(Arătând spre îngeri.)

Te laudă o ceată de neghiobi

Ș-așa-i cu cale, ei să te slăvească;

Tu i-ai născut ca raza, umbra moartă,

Dar eu trăiesc de vecii-vecilor!

DOMNUL

Nemernice! Materia ți-e mamă, -

Unde ți-a fost puterea mai-nainte?

LUCIFER

Și eu pot doar la fel să te întreb!

DOMNUL

În mintea mea din vremi făr-de-nceput

Trăiește chipul celor întrupate.

LUCIFER

Și n-ai simțit că făurirea minții

De-un haos ți-e puternic priponită,

Ce-i stăvilar oricărei firi pe lume?

Eu, Lucifer, sunt stavila eternă;

Eu întruparea veșnicei tăgade!

Tu m-ai învins, căci soarta mi-e de-așa,

Ca-n lupta mea să cad întotdeauna,

Dar întărit din nou să mă renasc.

Materia îmi primenește forța,

Cu viața ta e moartea mea alături,

Cu fericirea deznădejde-amară!

E umbra mea cu raza ta vecină,

Credința ta o sap cu îndoială,

Oriunde ești, mă vezi, îți calc în urmă,

Eu, ce te știu, eu ție să mă-nchin?

DOMNUL

Piei, duh potrivnic, du-mi-te din cale!

Nu te zdrobesc, dar dezlegat te las

De înrudirea spiritelor sfânte!

Jos în noroi, pierdut și huiduit,

Străin să fii ș-amarnic să te zbați,

Muncit pe veci de nesfârșitul gând

Că în zadar faci lanțul tău să sune,

Ți-e mică truda: Domnul e puternic!

LUCIFER

A, nu așa! Vrei să mă-mpingi în praf?

Acum îți par netrebnică unealtă.

E în zadar! Legat ne fuse traiul:

Eu parte cer!

DOMNUL (Ironic.)

Deci, fie voia ta!

Vezi pe pământ doi pomi cu roadă vie,

Ce-n mijloc chiar își mlădie tulpina,

I-am blestemat, ai tăi fie de-acum!

LUCIFER

Zgârcite-ți sunt azi mâinile, Stăpâne,

Dar locul tău, ce-ai măsurat cu cotul,

Va fi pe veci lăcaș tăgăduirii,

Ce lumea ta va răsturna odată!

(Pleacă.)

CORUL ÎNGERILOR

Duh blestemat! Te-alungă cel de sus!

Osana! Domnul lege ne-a adus!