Introducere

Scopul cărţii de faţă este acela de a arăta tineretului şi celor ce cunosc mai puţin înţelesurile Liturghiei noastre câtă deplinătate şi ce profunde legături lăuntrice se vădesc în timpul săvârşirii ei. Din mulţimea tâlcuirilor făcute de Părinţii şi Dascălii Bisericii, le-am ales doar pe cele mai simple şi accesibile, la îndemâna tuturor şi care pot servi, în primul rând, la înţelegerea succesiunii necesare şi corecte a Actelor liturgice1. Editorul acestei cărţi a dorit să ofere cititorilor imaginea întregii rânduieli liturgice. El este convins că, celui ce o ascultă cu luare aminte, Liturghia îşi dezvăluie de la sine adânca sa semnificaţie.

Dumnezeiasca Liturghie este repetarea în perpetuitate a măreţei fapte de iubire care s-a săvârşit pentru noi, oamenii. Chinuită de păcatele sale, omenirea îşi ridica glasul, din toate marginile pământului, către Ziditorul său şi, zăcând în bezna păgânătăţii şi a necunoaşterii de Dumnezeu, avea să simtă că rânduiala şi armonia în lume nu puteau fi înscăunate decât de Cel ce a statornicit mişcarea lumilor, de El create, într-o desăvârşită armonie. Făptura tânjindă îl chema, de pretutindeni, pe Făptuitor. Îl chema, cu adânci suspine, pe Cel ce i-a dat fiinţă; şi suspinele sale aveau să se audă mai tare prin gura aleşilor şi a proorocilor. Ceea ce ei au presimţit i-a făcut să creadă că Ziditorul, luând chipul făpturii Sale, se va arăta El însuşi oamenilor, nu într-alt fel decât sub înfăţişarea făpturii pe care a creat-o după chipul şi asemănarea Sa.

Venirea lui Dumnezeu pe pământ în chip de om ajunsese o năzuinţă comună tuturor oamenilor, pe măsură ce se cristalizase, cât de cât, noţiunea de dumnezeire, dar nimeni n-a vorbit mai limpede despre ea ca proorocii poporului ales. Preînchipuirea neprihănitei întrupări a lui Dumnezeu dintr-o fecioară au avut-o şi păgânii; niciodată însă cu o asemenea văzătoare, perceptibilă claritate precum proorocii.

Suspinelor li s-a dat ascultare; Dumnezeu S-a arătat în lume, pentru a Se face al lumii. A venit printre noi, în chip de om, aşa cum au presimţit şi L-au aşteptat oamenii în bezna cea mai groasă a păgânătăţii. Nu S-a arătat însă aşa cum şi-L închipuiau ei, în reprezentări tulburi; nu în trufaşă strălucire şi glorie; nu ca un pedepsitor de păcate, nu ca un judecător, venit să-i pedepsească pe unii şi să-i răsplătească pe alţii. Nu! A venit în lume ca o blândă, frăţească sărutare. S-a arătat într-un chip cum numai Dumnezeu putea să Se arate şi cum şi-au preînchipuit dumnezeieştii prooroci, cei ce s-au învrednicit de dumnezeiască insuflare.