Epilog

În paşnică singurătate, În colţuri tainice, pustii, În locuri sfinte, neumblate, S-or naşte visurile toate Câte în suflet vor mai fi.

Stârni-vor oare vijelie, Prilejui-vor turburare În mintea unui tânăr, vie, În inima unei fecioare?

Fără să vreau, înduioşat, îmi cânt cântarea liniştită, Neînţeles de turburat, îmi cânt Germania iubită.

O, ţară-a culmilor gândirii Şi arătărilor divine!

Ce plin mi-e sufletul de tine!

Un mare Geniu-al omenirii -

Divinul Goethe-ţi stă de strajă Şi-alungă negura mâhnirii Cu-a cântecelor sale vrajă.

Poemul „Hans Küchelgarten” a fost publicat de Gogol la Petersburg în 1829 sub pseudonimul V. Alov şi purtând indicaţia „scris în 1827”. Această primă operă tipărită a scriitorului, în bună parte lipsită de maturitate, a fost primită de la început cu recenzii nefavorabile ceea ce l-a determinat pe Gogol să retragă din librării exemplarele rămase, pe care le-a distrus, şi să nu mai includă poemul în niciuna dintre ediţiile operelor sale.

Cu toată lipsa lui de maturitate artistică, poemul „Hans Küchelgarten” prezintă un deosebit interes ca mărturie a primei etape de formare a lui Gogol ca scriitor şi de precizare a concepţiilor sale. E neîndoielnic că cea mai mare parte a poemului a fost scrisă la Nejin, curând după terminarea liceului şi înainte de venirea lui Gogol la Petersburg. Gogol scria versuri încă de pe vremea când era în liceu, aşa că data de 1827, pusă chiar de el, arată după toate probabilităţile epoca în care a început să scrie poemul. În acest poem-idilă din tinereţe şi-a găsit expresia starea de nemulţumire specific romantică, pricinuită de viaţa înconjurătoare pe care Gogol o arată adesea în scrisorile din acea perioadă. „Se vor împlini oare înaltele mele aspiraţii?” – scria Gogol prietenilor săi. Această temă romantică, această năzuinţă spre „aspiraţii înalte” constituie conţinutul poemului scris în tonul senin elegiac de idilă. Până şi numele eroului – Hans Küchelgarten – aminteşte de numele poetului decembrist Küchelbecker, şi subliniază încă vag, dar nu întâmplător, dragostea de libertate a autorului.

Poemul lui Gogol este influenţat în multe privinţe de idilele şi baladele lui Jucovschi. Lipsa de maturitate a poemului explică aprecierile nefavorabile cu care a fost primit de critica contemporană, ceea ce l-a făcut pe Gogol să-şi distrugă această primă încercare literară.