SCENA 20

VITTORIA, apoi EUGENIO, care vine de la han.

VITTORIA: Ca să-i fie surpriza şi mai mare, am să-mi pun masca. (Se maschează.)

EUGENIO: Nu ştiu ce să cred: ea neagă, şi el se ţine tare. Ştiu că don Marzio are o limbă păcătoasă, dar nici pe femeile astea care umblă singure nu le poţi crede. O măscuţă? Aşa de dimineaţă? Eşti mută? Vrei o cafea? Vrei ceva? Porunceşte!

VITTORIA (îşi scoate masca): N-am nevoie de cafea, ci de pâine.

EUGENIO: Cum! Ce cauţi aici?

VITTORIA: M-a împins deznădejdea.

EUGENIO: Ce înseamnă asta? La ora asta, mascată?

VITTORIA: Te miri, nu? Frumoasă pierdere de vreme! Mascată la ora asta!

EUGENIO: Du-te imediat acasă!

VITTORIA: Eu să mă duc acasă, şi tu să rămâi să te distrezi!

EUGENIO: Tu t duci acasă, şi eu rămân unde-mi place.

VITTORIA: Frumoasă viaţă, domnule soţ!

EUGENIO: Mai puţină flecăreală, doamnă, şi du-te acasă, că e mai bine.

VITTORIA: Da, mă duc acasă, dar acasă la mine, nu acasă la tine.

EUGENIO: Adică unde?

VITTORIA: La tata, care e scârbit de felul în care te porţi cu mine şi va şti să-ţi ceară socoteală şi pentru purtarea ta, şi pentru zestrea mea.

EUGENIO: Bravo, doamnă, bravo! Asta e marea dragoste pe care mi-o porţi, asta e grija pe care-o ai faţă de mine şi de bunul meu nume?!

VITTORIA: Am auzit eu spunându-se că neomenia ucide dragostea. Cât am suferit, cât am plâns, dar acum nu mai pot.

EUGENIO: La urma urmei, ce ţi-am făcut?

VITTORIA: Toată noaptea la cărţi.

EUGENIO: Cine ţi-a spus c-am jucat?

VITTORIA: Mi-a spus don Marzio c-ai pierdut o sută de ţechini bani gheaţă şi treizeci pe datorie.

EUGENIO: Nu-l crede, nu-i adevărat.

VITTORIA: Şi pe urmă te-ai mai şi dus la han cu pelerina.

EUGENIO: Asta cine ţi-a mai spus-o?

VITTORIA: Don Marzio.

EUGENIO (aparte): Fir-ai al dracului să fii! (Către Vittoria.) Crede-mă, nu-i adevărat!.

VITTORIA: Şi pe deasupra ai amanetat şi lucrurile mele; să-mi iei o pereche de cercei şi să nu-mi spui nimic? Să faci asemenea lucruri unei soţii iubitoare, cuviincioase şi cinstite ca mine?

EUGENIO: Cum ai aflat de cercei?

VITTORIA: Mi-a spus don Marzio.

EUGENIO: Ah, i-aş smulge limba din gură!

VITTORIA: Acum o spune don Marzio, dar or s-o spună toţi, că mâine poimâine ai să fii ruinat, iar eu vreau să-mi pun zestrea la adăpost mai înainte de-a se întâmpla aşa ceva.

EUGENIO: Vittoria, dacă m-ai iubi, n-ai vorbi aşa.

VITTORIA: Te iubesc chiar prea mult… Dacă nu te-aş fi iubit atâta, ar fi fost mai bine pentru mine.

EUGENIO: Vrei să pleci la tatăl tău?

VITORIA: Da, sigur că vreau.

EUGENIO: Nu vrei să mai stai cu mine?

VITTORIA: Am să stau când o să-ţi vină mintea Ia cap.

EUGENIO (enervat): Oh, deşteapta lumii, nu mă mai pisa atâta!

VITTORIA: Taci, să nu facem scene pe stradă!

EUGENIO: Dacă ai ţine la bunul tău nume, n-ai veni să te iei la ceartă cu bărbatul tău într-o cafenea.

VITTORIA: N-avea grijă, n-am să mai vin.

EUGENIO: Haide, pleacă de-aici!

VITTORIA: Plec, te ascult, fiindcă o soţie cinstită trebuie să asculte chiar şi de un soţ nechibzuit. Poate c-ai să oftezi după mine când n-ai să mă mai poţi vedea. Şi poate c-ai să-ţi strigi pe nume soţia iubită când n-are să-ţi mai poată răspunde şi nici n-are să te mai poată ajuta. De dragostea mea n-ai de ce te plânge. Am făcut tot ce putea face o femeie îndrăgostită de bărbatul ei. Mi-ai răspuns cu nerecunoştinţă; dar nu-i nimic. Am să te plâng de departe, dar n-am să mai fiu mereu jignită de purtările tale. Ara să te iubesc mereu, dar n-ai să mă mai vezi niciodată. (Iese.)

EUGENIO: Biata femeie! M-a înduioşat. O spune, dar nu e în stare s-o facă. Am s-o urmez de la distanţă şi am s-o iau cu binele. Dacă-şi ia zestrea, sunt ruinat. Dar n-are inima să facă una ca asta. Când nevasta e înfuriată, o mai giugiuleşti puţin şi i-a trecut. (Iese.)