SCENA 11

PLACIDA, la fereastră, DON MARZIO, în stradă.

DON MARZIO: Ei, asta-i bună! Balerina fuge de frică să nu-şi piardă reputaţia! (Uitându-se cu lorgnon-ul) Doamnă pelerină, vă salut cu plecăciunc!

PLACIDA: Slugă credincioasă.

DON MARZIO: Unde e domnul Eugenio?

PLACIDA: Îl cunoaşteţi pe domnul Eugenio?

DON MARZIO: A, suntem prieteni buni. Adineauri am fost la nevasta lui.

PLACIDA: Va să zică domnul Eugenio are nevastă?

DON MARZIO: Sigur că are nevasta, dar îi place să-şi piardă vremea şi cu fetele frumoase. Ai văzut-o pe doamna de la fereastră?

PLACIDA: Am văzut-o. A avut delicateţea să-mi închidă fereastra în nas fără un cuvânt, după ce s-a uitat bine la mine.

DON MARZIO: E una care trece drept balerină, dar… mă înţelegeţi…

PLACIDA: Nu-i mare lucru de capul ci, nu-i aşa?

DON MARZIO: Ba aşa e. Şi domnul Eugenio e unul din protectorii ei.

PLACIDA: Şi are nevastă?

DON MARZIO: Şi încă frumoasă.

PLACIDA: Tineri desfrânaţi se găsesc peste tot.

DON MARZIO: V-a dat cumva de înţeles că e neînsurat?

PLACIDA: Mie puţin îmi pasă dacă e sau nu e.

DON MARZIO: Sunteţi o femeie care nu se pierde cu firea. Îl luaţi aşa cum e.

PLACIDA: Pentru ce-mi trebuie mie, totuna mi-e.

DON MARZIO: Da, se înţelege. Azi unul, mâine altul.

PLACIDA: Ce vreţi să spuneţi? Explicaţi-vă!

DON MARZIO: Nu vreţi nişte castane pisate? (Le scoate din buzunar.)

PLACIDA: Foarte îndatorată.

DON MARZIO: Serios, dacă vreţi, vi le dau!

PLACIDA: Sunteţi foarte generos, domnule.

DON MARZIO: E drept că, pentru meritele dumneavoastră, o pungă cu castane nu e mare lucru. Dacă vreţi, pot să mai adaug la castane şi două lire.

PLACIDA: Măgar prost-crescut! (Închide fereastra şi pleacă.)

DON MARZIO: Nu catadicseşte cu două lire, da' anul trecut se mulţumea şi cu mai puţin… (Strigă.) Ridolfo!