SCENA 10

DON MARZIO, TRAPPOLA, băieţii; apoi PANDOLFO.

TRAPPOLA: Aţi auzit? Căsnicia trebuie respectată.

DON MARZIO (aparte, plimbându-se): Unuia ca mine? Nu intraţi?!. Fiţi respectuos?!. Unuia ca mine? Şi cu nu fac nimic? Şi nu spun nimic? Şi nu-l bat? Ticălosul! Ţărănoiul! Mie? Mic! (Tare.) Cafea! (Se aşază.)

TRAPPOLA: Îndată! (Se duce să ia cafeaua şi i-o aduce.)

PANDOLFO: Illustrissime, am nevoie de sprijinul dumneavoastră.

DON MARZIO: Ce e, ţiitor de tripou?

PANDOLFO: E de râu.

DON MARZIO: Ce e de rău? Spune-mi, că te-ajut.

PANDOLFO: Aflaţi, domnule, că există pe lume invidioşi care nu-i văd cu ochi buni pe cei ce trăiesc ceva mai bine. Au văzut că-mi dau toată silinţa să-mi întreţin familia în mod cinstit, şi s-au plâns că măsluiesc cărţile.

DON MARZIO (ironic): Ticăloşii! Un om de onoare ca dumneata! De unde ai aflat?

PANDOLFO: Mi-a spus un prieten. Mă bizui însă pe faptul că n-au dovezi; în prăvălia mea intră numai oameni de onoare şi niciunul nu mă poate vorbi de rău.

DON MARZIO: A, dacă m-ar întreba pe mine, aş şti multe despre iscusinţa ta.

PANDOLFO: Illustrissime, pentru Dumnezeu, nu mă nenorociţi! Cer mila şi sprijinul dumneavoastră pentru bieţii mei copii.

DON MARZIO: Haide, am să te ajut, am să te sprijin. Lasă-te în grija mea. Dar bagă de seamă, ai cărţi măsluite în prăvălie?

PANDOLFO: Eu nu le măsluiesc… dar se mai amuză câte-un jucător…

DON MARZIO: Arde-le repede, numaidecât! Eu nu vorbesc…

PANDOLFO: Mi-e teamă că nu mai am timp să le ard.

DON MARZIO: Ascunde-le!

PANDOLFO: Mă duc în prăvălie şi le ascund numaidecât.

DON MARZIO: Unde vrei să le ascunzi?

PANDOLFO: Am un loc tainic sub bârne, unde nu le găseşte nici dracu'… (Intră în tripou.)

DON MARZIO: Du-te, tâlhar ce eşti!