SCENA 11

DON MARZIO, apoi un CĂPITAN DE POLITIE, mascat, şi alţi poliţişti, ascunşi; apoi TRAPPOLA.

DON MARZIO: Ăsta e la un pas de puşcărie. Dacă descoperă cineva jumătate din ticăloşiile lui, îl bagă la răcoare cât ai zice peşte!

CĂPITANUL (către ceilalţi poliţişti, aflaţi la colţul străzii, care se retrag): Învârtiţi-vă pe-aici şi, când vă chem, veniţi!

DON MARZIO (aparte): Cărţi măsluite! Ah, ce hoţi!

CĂPITANUL (aşezându-se): O cafea!

TRAPPOLA: Îndată! (Se duce, ia cafeaua şi o aduce.)

CĂPITANUL: Frumoase zile…

DON MARZIO: N-o să mai ţină mult.

CĂPITANUL: Nu-i nimic. Să ne bucurăm cât e timpul frumos.

DON MARZIO: O să ne bucurăm scurtă vreme.

CĂPITANUL: Cât e vremea urâtă, te duci şi joci cărţi.

DON MARZIO: Numai să joci unde nu se fură.

CĂPITANUL: Localul de aici mi se pare cinstit.

DON MARZIO: Cinstit? E un cuib de hoţi.

CĂPITANUL: Stăpânul parcă-i jupân Pandolfo, nu?

DON MARZIO: El, în persoană.

CĂPITANUL: Ca să spun adevărul, am auzit că e un jucător norocos.

DON MARZIO: E un măsluitor de ultima speţă.

CĂPITANUL: V-a înşelat şi pe dumneavoastră?

DON MARZIO: Pe mine nu, că nu-s fraier, dar câţi îi încap în mână, pe toţi îi prinde în plasă.

CĂPITANUL: O fi bănuind ceva, de nu se vede!

DON MARZIO: E în prăvălie, ascunde cărţile.

CĂPITANUL: De ce le ascunde?

DON MARZIO: Pesemne fiindcă-s măsluite.

CĂPITANUL: Cu siguranţă. Şi unde le-o fi ascunzând?

DON MARZIO: Vreţi să râdeţi? Le bagă într-o ascunzătoare sub bârne.

CĂPITANUL (aparte): Am aflat ce trebuia.

DON MARZIO: Dumneavoastră vă place să jucaţi?

CĂPITANUL: Câteodată.

DON MARZIO: Nu-mi păreţi o figură cunoscută.

CĂPITANUL: O să mă cunoaşteţi numaidecât. (Se ridică.)

DON MARZIO: Plecaţi?

CĂPITANUL: Mă întorc îndată.

TRAPPOLA (către Căpitan): Ei, domnule, cafeaua!

CĂPITANUL: O plătesc imediat! (Iese în stradă şi fluieră.)

(Poliţiştii intră în prăvălia lui Pandolfo.)