SCENA 16

DON MARZIO, apoi RIDOLFO.

DON MARZIO: Ei se plâng de gura mea, şi mie mi se pare că vorbesc cum trebuie. E-adevărat că uneori mă agăţ de câte unul, dar din convingerea că spun adevărul. Repet cu uşurinţă tot ce ştiu, dar o fac fiindcă am inimă bună.

RIDOLFO (de la bărbier): S-a lămurit şi asta. Dacă e-adevărat ce spune, înseamnă că s-a căit. Dacă se preface, cu-atât mai râu pentru el.

DON MARZIO: Marele Ridolfo! Cel care uneşte căsniciile!

RIDOLFO: Iar dumneavoastră cel care le dezbină.

DON MARZIO: Eu am făcut-o cu gând bun.

RIDOLFO: Cine gândeşte râu nu poate spera să facă bine. Să nu te amăgeşti niciodată că dintr-un lucru rău poate ieşi ceva bun. Să desparţi bărbatul de nevastă e o faptă împotriva tuturor legilor, şi că nu poate să aducă decât încurcături şi pagube.

DON MARZIO (cu dispreţ): Eşti mare deştept!

RIDOLFO: Dumneavoastră ştiţi mai multe ca mine, dar, să mă iertaţi, gura mea ştie să se descurce mai bine ca a dumneavoastră!

DON MARZIO: Vorbeşti ca un obraznic!

RIDOLFO: Iertaţi-mă, dacă vreţi; iar dacă nu vreţi, să nu-mi mai daţi nici un fel de ocrotire.

DON MARZIO: N-am să-ţi mai dau, n-am să-ţi mai dau, şi nici în prăvălie n-am să-ţi mai calc!

RIDOLFO (aparte): Oh, unde nu dă Dumnezeu!