SCENA 4

RIDOLFO, EUGENIO şi PLACIDA.

RIDOLFO: Ei, haideţi, de ce vă vine aşa de greu? Suntem oameni cu toţii, şi cu toţii supuşi greşelii. Când cineva se căieşte, puterea căinţei şterge ruşinea greşelii.

EUGENIO: Toate bune, numai că nevastă-mea n-o să mă mai creadă.

RIDOLFO: Mergeţi cu mine. Lăsaţi-mă să-i vorbesc eu. Doamna Vittoria vă iubeşte, şi totul se va termina cu bine.

PLACIDA: Domnule Eugenio!

RIDOLFO: Pe domnul Eugenio vă rog să-l lăsaţi în pace. Are altceva de făcut decât să se ocupe de dumneavoastră.

PLACIDA: Nu vreau să-l abat de la treburile lui. În starea nenorocită în care sunt, mă rog de toată lumea.

EUGENIO: Crede-mă, Ridolfo, biata femeie merită toată mila; e foarte cinstită, şi bărbatul ei e un ticălos!

PLACIDA: M-a părăsit la Torino, îl găsesc în Veneţia, încearcă să mă omoare, iar acum e pe cale să-mi scape iarăşi din mână.

RIDOLFO: Ştiţi unde se află?

PLACIDA: Aici, în casa balerinei, îşi strânge lucrurile şi apoi are de gând să plece.

RIDOLFO: Dacă pleacă, o să-l vedeţi.

PLACIDA: Pleacă pe uşa din dos şi n-am să-l văd; iar dacă mă descoperă, mă omoară.

RIDOLFO: Cine ţi-a spus că pleacă pe uşa din dos?

PLACIDA: Domnul acela pe care-l cheamă don Marzio.

RIDOLFO: Trompeta oraşului! Uite ce trebuie să faceţi: intraţi aici, în prăvălia asta, la bărbier; de acolo se vede uşiţa ascunsă. Cum iese, îmi daţi de ştire şi… lăsaţi pe mine!

PLACIDA: N-o să-mi dea voie să stau acolo.

RIDOLFO: O clipă. (Strigând.) Ei, jupân Agabito!