SCENA 3

PLACIDA, din han, şi DON MARZIO.

PLACIDA: Întâmplă-se ce s-o-ntâmpla, vreau să-l găsesc pe netrebnicul meu de bărbat!

DON MARZIO: Cum merge, pelerino?

PLACIDA: Dacă nu mă înşel, eraţi la masă cu bărbatul meu.

DON MARZIO: Sunt cel cu castanele pisate.

PLACIDA: Pentru Dumnezeu, spuneţi-mi unde e trădătorul?

DON MARZIO: Nu ştiu şi, chiar dac-aş şti, nu v-aş spune.

PLACIDA: De ce?

DON MARZIO: Fiindcă dacă l-aţi găsi, ar fi mai rău. V-ar ucide.

PLACIDA: Nu-i nimic. Cel puţin termin cu suferinţa.

DON MARZIO: Ei, prostii! Tâmpenii! Întoarceţi-vă la Torino.

PLACIDA: Fără bărbatul meu?

DON MARZIO: Da, fără bărbatul dumneavoastră. Ce vreţi să faceţi? E un ticălos!

PLACIDA: Aşa e. Dar aş vrea măcar să-l văd.

DON MARZIO: A, n-o să-l mai vedeţi.

PLACIDA: Pentru Dumnezeu, spuneţi-mi, dacă ştiţi, a plecat?

DON MARZIO: A plecat şi n-a plecat.

PLACIDA: După câte văd, înălţimea-voastră ştie ceva despre el.

DON MARZIO: Eu? Ştiu şi nu ştiu, dar nu scot un cuvânt!

PLACIDA: Domnule, fie-vă milă de mine!

DON MARZIO: Duceţi-vă la Torino şi gata. Iată, vă dăruiesc doi ţechini.

PLACIDA: Dumnezeu să vă răsplătească milostenia, dar nu vreţi să-mi spuneţi nimic de soţul meu? Ce să fac? Plec disperată! (Gata să plece, plângând.)

DON MARZIO (aparte): Săraca femeie! (O cheamă.) Ei!

PLACIDA: Domnule!

DON MARZIO: Bărbatul dumneavoastră e aici, în casa balerinei, îşi ia lucrurile şi are de gând să iasă pe uşa din dos. (Iese.)

PLACIDA: E în Veneţia! N-a plecat! În casa balerinei! Dacă aş avea pe cineva să mă ajute, aş încerca din nou. Dar aşa, singură, mi-e teamă de cine ştie ce jignire.