Joi 15 aprilie 1999

Sânt atât de strivit de oboseală (ori de medicamente), încât nu am fost în stare nici să scriu ceva după primirea fotocopiilor trimise de Solacolu, nici azi să-i răspund lui Grigurcu.

Fiindcă băiatul Grişa mi-a scris. După ce s-a plâns că Breban îl neglijează, preferându-l pe Eugen Simion (are gust, Nicolae!); după ce s-a văietat că-l persecută unul Răzvan Vonca (?), care a scris despre el, taman în Contemporanul – ideea brebană că el (Grigurcu) este un „sinistru demolator de valori, străin de criteriul estetic” (asta ce o fi?) – ce-mi scrie prietenul? Iată: „Ţi-aş rămâne îndatorat dacă, aşa cum mi-ai propus într-o scrisoare anterioară, ai găsi – ca unul care până acum a avut ultimul cuvânt – o „modalitate publicistică„ de a pune capăt polemicii noastre, atât de neavenite”.

Asta vine aşa: eu să scriu undeva că eu pun capăt polemicii (neavenite) – în timp ce el continuă să scrie rău despre Caraion!

Am verificat copiile corespondenţei: e aşa cum ştiam: el mi-a propus să încetăm polemica (în 8 februarie), la care eu am răspuns că mă voi gândi „la modalitatea de a face cunoscută renunţarea mea”. Simpatic, Grişa!