Joi 29 aprilie 1999

Nu pot lucra. Am renunţat (iar!) la ultimul medicament, cel pe care-l bănuiesc a mă tâmpiza di tăt. Am apelat la Mihai Serdaru să mă recomande el unui ORL-ist câtdecâtuşi. Mi-a reproşat că nu i-am telefonat „de la început”. Dar de unde să fi ştiut eu „de la început” că voi fi tratat astfel de colegii lui întru esculapină? Dealtfel, trebuie să recunosc: abia ieri, când cucoana de la recepţie de la spitalul Tenon mi-a telefonat că în 21 mai Madame Tordjman nu va fi prezentă – căci dânsa pleacă în concediu – am realizat cu câtă nepăsare (nu zic alt cuvânt) îi tratează medicii de spital pe bolnavii neinternaţi. Rezum cronologia: duminică 21 martie (la echinox!) am prima alertă: ameţeli puternice; curajos, intru în panică; luni 22 martie mă prezant la dr. Schaan, cardiologu-mi, îi spun oful. El se consultă cu generalista Martine Sabourin, aceasta din urmă îi dă adresa, numărul de telefon de la Spitalul Tenon, serviciul ORL; tot luni 22 martie telefonez, cerând un r.v. cu un specialist. Sânt programat pentru. Miercuri 31 martie; miercuri 31 martie, la Tenon, la dr. Goujard; acesta în trei minu te mă „rezolvă”: mă conduce la recepţie recomandând să fiu progra mat pentru un examen auditiv – care va avea loc peste altă săptămână.; miercuri 7 aprilie: o tehniciană îmi face examenul urechilor: întâi cu nişte căşti în care sunau. Sunete; apoi cu jet de apă în aceleaşi urechi – am mai povestit – şi se indignează foarte că urechea mea stângă nu suportă apa băgată sub presiune.

— În fine, îmi face proba cu jet de aer. După care mă anunţă că rezultatele (mi le-a arătat) trebuiesc citite şi interpretate de „specialistul în ameţeli”. Întreb cine e acela – îmi spune: doctoriţa Tordjman – şi mi-o arată pe coridor, brehăhăindu-se cu dr. Goujard. O întreb pe tehniciană dacă nu se poate să mă vază marea specialistă acum, că tot mă aflu aici (şi domnia sa e liberă); se duce, o întreabă, se întoarce, îmi spune că nu, trebuie să mă programez – mă conduce şi asta la recepţie – care mă anunţă să revin în

14 aprilie.

Miercuri 14 aprilie: aştept, în dreptul uşii cabinetului aproape o oră şi un sfert să revină dr. Tordjman, plecată nu ştiu unde. În cele din urmă revine, intru, în trei minute (!

— Aveam ceasul la mine) m-a rezol vat şi ea: s-a uitat la hârtii, m-a pus să mă aplec la dreapta, la stânga

        (să spun dacă ameţesc astfel – nu, nu astfel.), după care mă conduce la recepţie, recomandându-mi încă un examen „peste patru săptămâni”.

O întreb de ce atât de târziu: de trei săptămâni sânt purtat pe drumuri, mi-e rău, nu pot merge prin oraş, nu pot lucra. Ea îmi răspunde senină: „Fiindcă peste patru săptămâni voi fi iar aici”, dă să plece, apoi îşi aduce aminte, îmi scrie o reţetă: Vastarel – şi pleacă.

— Recepţionista mă programează în. 21 mai (deci: la cinci săptămâni şi două zile!) – la orele 9,30 pentru acel examen (a scris nişte litere), iar la 10,30 la dr. Tordjman.

Necăjit, obosit – dar încrezător în medicament – m-am aşternut pe aşteptare. Numai că Vastarel-ul, deşi în notiţă se lăuda că are să-mi „şteargă” ameţelile – nu mi le-a şters, ba chiar din contra, ca să zic aşa; deşi pretindea că e bun împotriva vâjâielilor urecheşti, acestea au devenit şi mai audibile, mai supărătoare. Am căpătat o stare-nestare: nu pot lucra, am devenit irascibil, nesuferit (şi-mai ca de obicei – orice este posibil). Am întrerupt Vastarel-ul, l-am reluat, zicându-mi că va fi ştiind ea ceva medicină medicineasa Tordjman cea specializată în vâjâieli (în plus, ameţeli). Luni, în 26 m-am hotărât să cer un sfat telefonic lui Mihai Serdaru – i-am lăsat un mesaj; n-a putut răspunde pe loc, m-a sunat abia aseară. I-am povestit, a zis să-i las naibii pe cei de la Tenon, că are să-mi faciliteze întâlnirea cu alt ORL-ist. Şi că are să-mi telefoneze el, azi. Ceea ce aştept în momentul de faţă.

De ce am înşirat toate aceste fleacuri? Iată de ce: fiindcă eu nu pot să mă duc la un superior de-al acestor doctori, la un minister ori la un cunoscut de-al meu, sus-pus, ca să-i aranjez, să-i pun bine, să-i pârăsc, să-i delaţionez, vorba Dimiseancăi cea nedelaţionatoare – să-i torn, măi frate! Păi ce pizdele mamii lor: eu sânt bolnav copt şi ei mă tratează, nu ca pe un sănătos, dar ca pe un inexistent?

Aşa, că nu poci.

N-am putut să mă duc la prietenii mei de la ministerul Culturii, de la Centre National du Livre – să-l torn pe filosoful Liiceanu cel care cerşea tot timpul subvenţii de la franţuji – iar mie mi-a trimis la topit Culoarea curcubeului, mi-a blocat articolele, a aranjat şi el cum a putut – şi, vai, a putut (dimpreună cu Monicii şi cu Adameşteana) margi-nalizarea mea, mutizarea, nepublicarea mea Ce, n-ar fi meritat? O-ho, şi cum! Sânt convins: dacă rolurile ar fi fost inversate, Liiceanu m-ar fi turnarisit, de mi-ar fi mers fulgii, fără ezitare! Şi-atunci, de ce nu fac şi eu ce fac cu toţii: când nu pot să se apere – toarnă?!

Voi fi având eu un motiv: şi în pâră ca şi în minciună, este nevoie de efort, de cheltuială de timp la care eu, leneş, comod, nu consimt. Aşa cum nu mint numai şi numai din comoditate (nu fiindcă aş fi moral!), tot aşa nu umblu nici să-l denunţ pe un porc de câine ca Liiceanu, să-i dau înapoi măcar o părticică din răul făcut mie, pe după cap cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Adameşteanca şi cu lăutarii Mărculescu, Buduca, Mihăilescu, Ştefănescu, Pruteanu după el.

Acum, după ce am vărsat veninul pe hârtie mă simt ceva mai puţin foarte rău; ba chiar binişor – ce simplu să-ţi alungi ciuda, gelozia: împroşti în jur noroi, scuipaţi, venin. Să fim resentimentari, tovarăşi!

Azi am scris lui Radu Mareş, apoi Ştefanei Bianu, rugând-o să finanţeze Patimile (Jupă Piteşti, după cum promisese.

Timpul este, vorba Anei: „Cald-rece; vântul e rece, aerul e căldicel, bâhlit, stagnant”.

Nu vă râdeţi, tovarăşi, c-aşa e! Chiar şi eu am fost azi-dimineaţă pe-afar' şi am constatat că ceva nu e în regulă. Acum, că Ana a dat tonul în Descrâptio, vin, completând: „Afară e îngheţată-fiartă. Aerul e cam ca vaca lui Petruţ: când albă, când roşie.”.

Mi-a telefonat Mihai Serdaru: are să mă primească profesorul Jacques Chiras (sic) de la Pitie-Salpetriere. Mâine am să telefonez pentru r.v. – probabil pe joia viitoare. Totuşi: am să mă duc miercuri la Tenon, abia joi la Salpetriere.