Marţi 6 aprilie 1999

Mi-a telefonat Solacolu că nepotul i-a transmis de la Bucureşti:

România literară de mâine va cuprinde articole, documente despre Caraion – documente binecuvântate de. De cine?

— De Pelin!; că N. Florescu a luat de la Vatra textul lui (al lui Solacolu) şi îl publică în Jurnalul literar. Rău a făcut, trebuia să-l lase acolo, să vedem cum anume, cu ce pretexte l-ar fi refuzat amicul Cistelecan, şi el participant la linşajul postum al Caraionului.; că Florescu i-ar fi reproşat lui Tudoran că nu a intervenit în dezbaterea despre Caraion; că Florescu şi cu Mariana Sipoş au adunat materiale în apărarea lui Caraion – însă n-am înţeles ce au de gând să facă ei cu materialele: le publică, le dau la TV?

Solacolu se mira că Manolescu a putut face una ca asta. Să nu se mire: multe n-a putut el, săracul Niki – dar a asudat, dându-şi silinţa; şi, în cele din urmă, a reuşit.

Azi iar am avut ameţeli. O să văd mâine, la spital ce brânză fac doctorii din urechea mea cea extrem de internă.

În ultimele 4-5 zile: am dormit enorm (şi aş mai dormi). Nu poate fi doar oboseala acumulată, cred că e şi altă chestie – dar care? Necazul: această sete de somn mă mortăciuneşte, mă mortifiază, mă cadavricariseşte: nu-mi vine să lucrez, iar când, totuşi, mă apuc de câte ceva, iese un sfârâiac (ca chestia cu DEX-ul).

Seara: prietenul nostru al intelectualilor angajaţi: Vuk Draşco-vici a ieşit în faţă, să spună el idioţia de serviciu, (în locul tovarăşului Miloşevici – care avea gura plină): „Albanezii pot să se întoarcă la casele lor.” Da, domnule. Şi noi care nici nu fuseserăm informaţi (de Cristoiu, de Paleologu, de Paler) că „plecaseră” – de la casele lor. De unde concluziunea că un vuk e mai draşcovici chiar şi decât un române seu.

Mă tem că nu mai e mult până când îi vom compătimi pe bieţii sârbi. Prietenii noştri, barbari. Ana zice: „De i-am compătimi mai repede.”