Luni 16 august 1999

Pentru o zi de luni şi încă devreme, dimineaţa, sânt tare obosit. Pun asta şi pe seama trezirii din pricina unui zgomot pe stradă, la ora 4, după care n-am reuşit să readorm.

Mă aflu sub impresia spectacolului televizual de aseară (Carnavalul Vinului a fost transmis în direct) de la Vevey.

Am mai văzut vii în terase – pe Valea Ronului, în Catalonia franceză, în Italia, în Spania (iniţiate de arabi). Acestea, helvetele sunt impresionante prin realizare, nu şi prin calitatea realizării. Am impresia că elveţienii sunt mândri, nu atât de virtuţile vinurilor lor (doar albe), cât de performanţa tehnică (deci: nemţitatea) lucrărilor – ce au în vedere obţinerea unor vinuri, nu o defilare de modă a teraselor.

Rămâne impresionantă starea de spirit a omului care, printre altele, a făcut vinul. Dealtfel, această ţară muntoasă nu produce, dintre vegetale, decât ceva orz, legume de pământ rece (varză, napi, cartofi)

— Şi vin! Vinul din Vaud are succes peste hotare (mai ales în Japonia, nu întâmplător), dar nu atât prin calităţile sale, de vin, ci prin ceea ce află clientul despre „în ciuda': solul ingrat şi tenacitatea producătorului.

Aşadar, pantele nordice coborând spre Lacul Leman au fost, de secole, fasonate, terasate. Rezultatul e uneori straniu: vezi culegătorii adunând strugurii la trecerea trenului, lipindu-se de rândul cules, ca să nu fie atinşi, loviţi de vagoane! Poţi trage două concluzii de aici: a) că Elveţienii sunt atât de economi, în general, în special cu pământul cultivabil, încât folosesc, nu ultima „palmă”, ci ultimul centimetru; b) că Elveţienii vor să arate (mai întâi lor înşile) că ei ştiu şi pot găsi soluţii de compensare a unui sol şi a unei clime ingrate cultivării viţei

— Eu înclin spre cea din urmă.

Am urmărit şi cu ochiul celui care descoperise oul lui Columb cu un deceniu (dacă cu două?) pe când scria romanul ratat-aruncat: împotriva grindinei elveţienii folosesc costisitoare rampe de lansare a rachetelor cu bromură de argint.

Împotriva stolurilor de grauri, care devin ameninţători (şi terifianţi – îi ştiu, nu doar din Hitchcock, ci din realitatea de la Breaza), helveţii folosesc plase cu care acoperă viile.

Dar nu le-a dat prin cap să folosească plase (adevărat: cu ochiul mai mic) şi împotriva grindinei. Eu am făcut asta în Utopia mea. Plasele protejau de grindină şi viile de pe pantele abrupte, şi porţiunile de livadă cu pomi de „statură” mică (peri de spalier, apoi zmeură, agrişe), dar şi serele, acolo nemaifiind necesară ridicarea lor la sfârşit de sezon vegetativ, puteau rămâne şi peste iarnă.

Că tot am ajuns să mă laud: am aflat ceva amănunte despre Goana după „Aurul Roşu” (vinul – în general roşu), cultivat de la o vreme, în Argentina. Un franţuz care a cumpărat acolo câteva mii de hectare şi le-a plantat foloseşte la. Vie metoda „picătură cu picătură” inventată de israelieni pentru legume. Asta ar fi una – o „folosisem” şi eu – tot la vie; a doua: în apa aceea picăturită Franţuzul dizolvase îngrăşăminte – şi pe asta o folosisem. Însă eu mai întrebuinţasem un „truc”: la viile în uşoară pantă ori pe teren plat: aşezarea, în jurul rădăcinii fiecărui „picior” de pietre mărişoare, ca să le zic aşa: pietroaie, bolovani de râu: acestea aveau să constituie „al doilea soare” (prin acumularea de căldură, ziua şi slobozirea ei noaptea – în sens invers de jos în sus). Despre „al treilea soare” vorbesc şi elveţii, astfel numind zidurile, parapetele de piatră, care joacă rol, nu doar de menţinere a pământului, ci şi de acumulator de căldură/distribuitor în perioada „neagră”.

Eu, în Utopia mea, instalasem pe pantele abrupte ale viei şi un „teleferic” pentru urcarea-coborârea materialului, a recoltei. Elveţienii preferă să folosească zileri cărători cu spatele, recrutaţi dintre. Alpinişti diplomaţi.

E-he, câte alte invenţii minunate n-am inventat eu la viaţa mea (de inventator).

Concluzia – pe care am enunţat-o: pentru a „face” vie şi pentru a organiza o Sărbătoare a Vinului – din 20 în 20 ani!

— Trebuie să faci parte dintr-o comunitate ca a elveţienilor, stabilă, necutremurată de războaie, de revoluţii, de invazii.

Să-i spui unui român (ori ungur, ori sârb, ori polonez): „Ne întâlnim la următoarea ediţie a Sărbătorii Vinului!” ar fi un nonsens, o insultă.