Luni 2 august 1999

Ieri a fost o zi infernală. Dar noaptea. După ce că, de căldură, nu se putea dormi, vecinul din dreapta – posesor de telefon portabil – deşi pe la 11 şi jumătate îl rugasem să vorbească mai încet, el. A şoptit, pe balcon, până la miezul nopţii; şi jumătate. Să te ferească Dumnezeu de şoapta africanului! Se aude până în Menilmontat – dacă nu până la Primăria Douăzeci, Place Gambetta! În rezumat: am adormit abia pe la patru – acum e şapte-şi – a trebuit să-i trezesc pe Filipi, pentru ca dânsa de la dânsul să nu întârzie la slujbă. Dealtfel ieri cuplul ne-a făcut întâia vizită. Concluzia a fost mai mult decât favorabilă. Să ţină cât i-or ţine bunele-voinţe. Deocamdată se simt bine împreună – deci şi părinţii lui se simt bine. Dimpreună cu împreunii.

În scrisoarea sa Radu Mareş spune ceva de intenţia de a cere (de a fi cerut?) sprijin financiar la Ministerul Culturii şi pentru Jurnal VI (de Apocrif). A primit pentru alte titluri, însă nu pentru Jurnal VI. Ce pot să-i spun, ca să-l consolez? Că nici nu e de mirare, fiindcă Paler e şeful comisiei. Tovarăşul nostru cel Tăvi de la Lisa? Să deie, „din buzunarul lui” pentru o carte care îl „înjură” până şi pe tovărăşia sa cea nedesminţită şi nu doar pe Dânsia Sa, Geta Nai din Dimiseanu?! Dar unde ne trezim: pe maidane?

În legătură cu acest etern utemist (de Paler vorbesc, cel din iarna 1952-53, când tată-său era la Canal, iar fecioru-i asuda la Bucureşti, la „Şcoala de diplomaţi”), l-am visat pe Cistelecan! Şedea lângă mine pe un scaun (să fi fost la un spectacol? La o reuniune?), uşor răsucit încolo şi citea, cu obrazul acoperit un ziar. Eu însă ştiam că e Cistelecan, numai că nu eram hotărât cu ce să încep vorba: cu apropoul la Paler (iugoslavistul care a semnat alături de Pelin, de Vulpescu, de Voican -în timp ce el semnase pe cealaltă, dealtfel cu Moraru, cu Podoabă, cu Vlad), ori cu textul meu despre Caraion, în care-i dau şi lui un ghiont, pentru articolul de laudă la adresa Jeleascăi? Până să mă decid, el s-a răsucit încoace şi i-am văzut chipul: nu era cel ştiut, ci mai măsliniu şi având formă. Romboidală. Dar ce era cu adevărat caraghios: sub nas avea un fel de mustăcioară despre care, de obicei, gândeşti că posesorul fusese întrerupt în timp ce se bărbierea şi rămăsese cu o porţiune ne-rasă. Atunci mi-am zis că, la rigoare, Cistelecan poate scrie o pros-tioară ca textul din Vatra despre Aceasta dragoste. A Julitei – însă, Doamne fereşte, nu poate umbla cu o mustaţă ca aceea.

Asta-i cu visele, cu Paler, cu canicula.

Azi se anunţă zi şi mai fierbinte. Să ridicăm degrab' podul (citeşte: să lăsăm perdelele)!