Sâmbătă 18 decembrie 1999

Azi, la ora 9,30 a telefonat, de la Bucureşti, Lulu: că Nemira a scos Scrisuri. Şi că i s-a telefonat ei, fiindcă. Nu au telefonul meu! Ca să vezi! Nici adresa n-o aveau. Cică au să-mi trimită mie 10 exemplare, 4 lui Lulu. De ce 10? Doar sânt autor, ar trebui să mă mulţumesc cu un singur exemplar. Ba, dacă ne gândim bine: ce să fac eu – autor – cu exemplarele tipărite, când mă laud pe toate drumurile că sânt samizdatizat?

Seara: n-am putut dormi după amiază. Excitat de vestea primită de dimineaţă.

Ştefana a vorbit la telefon cu Rodica Pop, la Bucureşti: Rodica are să meargă la lansare, probabil are să ia legătura înainte cu Nemira, pentru exemplarele de autor – pe care, dacă norocul ne surâde, în continuare, le va aduce încoace un călător, în 27 decembrie.

Dar bineînţeles că mă bucur! De ani – de un deceniu – aştept acest moment. Chiar dacă bucuria are să fie ciuntită, şi la propriu: deja Dan Petrescu îmi scosese din sumar câteva texte care nu-î plăcuseră luî -Dumnezeu să ştie ce vor mai fi suprimat urmaşii săi nemireşti. De aşteptat şi de văzut. Şi abia apoi de zis ceea ce e de zis.

Oricum: comparând sumarele, mai rămân pe dinafară cea 7-800 pagini. Acestea vor fi de propus-ferm pentru la anul – Daciei.