Marți 23 februarie 1999

Octavian Mihăiescu, din Germania, la cererea mea, îmi amănunţeşte episodul de la Târgul de Carte de la Frankfurt (atât că nu mai ţine minte când anume: 1998? 1997?):

Cică Liiceanu, acostat de el, ar fi răspuns: „„Mă scuzaţi, nu vă pot da acum explicaţiile pe care le cereţi, vă explică Doamna Ioana Crăciunescu povestea asta”.

Iar Doamna („o actriţă”) i-ar fi explicat: „„ (.) P. G. este cam dificil, se crede interzis, persecutat (.) nu a vrut să înţeleagă că aveam stoc în depozit, nefiind cerere pe piaţă, oamenii nu au bani să cumpere cărţi – preţul de producţie e imens, iar de vândut nu se vinde.„„

O. M. i-ar fi atras atenţia că volumul a fost trimis din depozit la topit, nici n-a fost pe piaţă – ca să nu se vândă. La care Ioana Crăciunescu ar fi spus cam aşa: „„Adevărat, P. G (.) a fost lăsat cam singur atunci, însă el uită că nu se putea face mare lucru, iar azi împroaşcă cu noroi pe toţi, pe nedrept. Dl. Liiceanu i-a făcut un mare favor prin publicare, fiindcă aşa cum am spus, costul a fost imens, iar câştigul nul, or Goma, în loc de mulţumire, îl împroaşcă cu noroi.„„

Oricâţi bemoli aş pune la cheie, ceva-ceva tot rămâne. Numai că, dacă mâine are să treacă pe la noi şi eu am s-o întreb ce a răspuns la interpelările unui român, la Frankfurt – ce are să răspundă?

Ce a răspuns o viaţă întreagă.

În fine, o scrisoare de la Vasile Baghiu – căruia pe loc i-am răspuns.