Sâmbăta 13 februarie 1999

Scrisori: de la Octavian Mihăescu, stabilit în Germania; student în 1989, a trimis scrisori la Europa liberă în timpul congresului PCR din noiembrie şi 1 decembrie (89). Nu a acceptat certificat de revoluţionar; a scris o carte pe care mi-o va trimite. O frază ciudată: „La un Târg de carte de la Frankfurt (nu mai reţin dacă în 98 sau în 97) m-am luat dur de Liiceanu, însă m-a plasat pentru explicaţii ulterioare la Crăciuneasca”.

Explică mai încolo: motivul intervenţiei lui a fost topirea Colorii curcubeului – dar nu lămureşte dacă „explicaţiile ulterioare” i-au explicat ceva ori ba. „Crăciuneasca” să fie Ioana, prietena noastră? Probabil. Ioana e o fată atât de bună, încât e prietenă cu tine cât eşti tu de faţă (în privinţa mea: atâta vreme cât nu mai este de faţă şi o altă persoană, personaj care i-ar putea influenţa – în bine, în rău – viaţa). Cu noi s-a purtat minunat – însă nimeni dintre „personajele”. Celelalte nu trebuie să ştie că Ioana este prietenă cu Gomii. În ultimii 4 ani (de la expulzare) am citit vreo trei interviuri de-ale ei în periodice româneşti. Ca un făcut, la întrebarea: „Pe cine frecventaţi la Paris?”, Ioana îi numea pe Vişniec, pe Tănase (ceea ce este normal: oameni de teatru, de-ai ei), alte câteva nume neutre, apoi îl punea şi pe Kundera printre relaţiile sale (!). Dar de Goma, Doamne fereşte să pomenească!

Luca Piţu: îmi trimite fotocopii după România liberă care îi demască pe „oamenii de sprijin” de la Iaşi.

— Printre ei şi Corbea.

Mă anunţă că Jurnal IV-V a fost „sustras” de la Biblioteca Universităţii Alsaciene („oarecum”, precizează) şi trimasă Anişoarei! Foarte bine: când are să vie la Paris am să-i dau alt exemplar – dacă el va voi. Mai zice că să-i dau bătaie, să-i dau bătaie până la „măcar numărul octuplu”.

El a numărat volumele-obiect, nu jurnalele, care sunt. Să le numărăm, Coane Piţule:

Paris 15 fevruarie 1999 Dragă Domnule Luca Piţu, Am primit fotocopiile şi scrisoarea (nedatată – norocul meu: mă uit la stampila de pe plic).

Ce să zic – zic: foarte bine că aţi trimăs Jurnalul Anişoarei Domniei Voastre, că e tânără şi suportă mai lesne pedepsele (mai aproape ar fi: pedepsirile). Însă tânărul tinerei din Vrancea să nu aştepte să-i expediez alt exemplar prin poştă: data trecută am trimis acelaşi Jurnal lui Piţu la Strasbourg şi lui S. Damian la Heiedlberg; cu toate că Strasbourg-ul se află (de mirare, nu?) în Francia, coletul costă dublul celui expediat în ne-Francia (ba dimpotrivă: Alemania)! Tovarăşa negresă de serviciu de la PTT-ul alăturalnic – altfel mamă de copii – mi-a explicat că. Nu există tarif „interior” pentru cărţi. În schimb, ca să zic aşa, este unul exterior – care nu mai depinde de Galii-şi-Romanii. Căci aşa merge vieaţa.

Ungător pe la inimă văcărescul îndemn de a continua a scrie la jurnal „până la numărul 8”.

Dar dragă domnule Piţu (şi Coane Fănică) – să le numărăm:

Jurnal pe Sărite

Jurnal de Căldură mare

Jurnal de Noapte lungă.

Acestea au apărut la Nemira; la Dacia, în Alte jurnale, intră:

Jurnal American

Jurnal de Ziuă scurtă

Jurnal de Aşteptare

Jurnal de Expulzat

Jurnal de Casă nouă

Volumul următor 'titulat:

Jurnalul unui Jurnal (1997) a apărut şi dânsul, cum ar zice Negoiţescu.

Iar în acest an – sper – va apărea:

10. Jurnal de Apocrif. (1998), iar în clipa de faţă scriu jurnalul pe 1999, încă fără titlu, dar cu un număr: 11.

Vai de curu' lecturatorilor miei!

Am înţeles: trageţi către numărul 8. Eu: nu. Merg mai degrabă la 11 şi fame-lia: 22, 33, 44. Ce să fac: sânt cam. Realist, cum ar zice o fată ardeleană.

Dar chiar dacă nu aşa se va fi numărând – de ce aţi spus să continuu până la 8? Şi ce fac când ating Optul? Mă opresc? Chiar ieri am fost la doftor: mi-a dat un medicament eficace contra colesterolului personal. Şi dacă nu mor mâine – ci abia (hăt!) poimâine? Ce fac: îmi zic: Mi-am făcut norma, gata?! Dar, domnule, un grafoman ca mine, dacă nu mai scrie, e-n stare să moară, parol!

Bine, o să mă mai gândesc.

Prietenul Dan Petrescu o ţine tot într-o tăcere. O fi ocupat, în conti-nuare, cu Amintirile lui Diaconescu, cel care nu are trecut, nici prezent.

Pe curând,