Luni 25 ianuarie 1999

Am tras vreo cinci exemplare din Minerii! Şi le expediez azi. La relectură am găsit o mulţime de greşeli.

Timp foarte. Probabil: noros, ceţos, căldicel, sufocant – numai bun de tras în piept cu toate gazele care stagnează, băltesc. Sânt convins: de asta nici nu mă odihnesc în somn, de câtva timp (de muuult timp, dar vorbim şi noi.).

Am vorbit la telefon cu Radu Mareş. A confirmat că vrea să scoată anul acesta Jurnal 1998, însă obiectul încă nu ajunsese la ei (ce face Doru Olteanu?). În continuare – am aflat că ei lucrează cu PC, în Word – dar deocamdată să nu le trimit dischetele, au să mă anunţe ei. Am încercat să vorbesc despre Sabina. A zis un Da-da, grăbit.

Din Minerii! Am trimis la Lumea liberă, Cotidianul, Laszlo şi Vatra (pentru informare, nu publicare). Lui Cistelecan i-am scris şi de semnătoreasa mult lăudată pentru probitatea morală – a cărţii Această dragoste. Vrând să-mi împrospătez impresiile, am luat numărul acela şi iar am dat peste „prestaţia' lui Alexandru Niculescu. Penibilă. Fireşte că nu se citează trunchiat, însă cum n-am de gând să fac o cronică literară, notez în jurnal impresiile.

Să citeşti şi să nu-ţi vină să crezi cum începe profesorul Niculescu, cel care bântuie occidentul din anii 60 (de pe când oamenii „normali” nici cu gândul nu visau să facă o călătorie la rude în Austria, în Italia, necum să fie profesori la Viena, la Padova) până în zilele noastre – astfel: „în această perioadă de timp în care, încet-încet, colaborările -plătite sau răsplătite – cu Securitatea ies la iveală, dar în care cei care au suferit torturile carcerale nu se bucură – nici măcar din partea Puterii – de o recunoaştere cuvenită într-o Românie democratică – iată că o editură, un editor şi o scriitoare întreprind (.) procesul comunismului. Cartea d-nei.”- de aici încolo Profesorul nu o va mai scoate din doamnă pe iscălitoreasă; „„Reconstituirea asasinatului„ pe care o întreprinde (iar?) cu răbdare şi minuţiozitate – dar şi cu o evidentă solidaritatea feminină (?) doamna (.) este perfectă” (subl. În text); „Meritul celor scrise de doamna (.)”; „De cealaltă parte apar în cartea doamnei (.) – direct, din documente, sau indirect, din relatări ulterioare – laşitatea şi trădarea.

        „Cazul cel mai grav şi mai întristător (.) Ion Caraion (.) mărturisim, condeiul ne tremură, dacă ar fi nevoie să le prezentăm din nou aici (.)

Citează din Hamzea („citat” de doamna semnătoreasă), apoi încheie cu de la sine putere: „Să-l credem!”

Greţos. Cistelecan 1-a publicat pe Niculescu probabil pentru că şi textul său Arta (dramatica) a reconstituirii este ditirambic la adresa iscălitoresei.

Seara: m-am şi apucat de un text despre „Cazul Caraion”.

A telefonat L. I. Stoiciu: textele mele (două) au ajuns la ei, dar într-o stare proastă (rânduri încălecate). I-am spus că am trimis totul, pe hârtie, azi, prin poştă.