Marţi 20 îulâe 1999

Am primit de la Solacolu un plic groscior:

Două cărţi (tip Dialog): Nălucile tărâmului de dincolo – cum nu trebuie făcută o reconstituire (despre falsul caz Caraion) şi Nobleţea libertăţii spirituale – texte antitotalitare ale lui Caraion.

În acelaşi plic îmi pune ce îmi promisese Mariana Sipoş la telefon: reviste, tăieturi de presă.

Am primit o palmă urzicată de la Ion Ţârlea: în numărul din 27 mai 1999 al Contemporanului, la „Poşta redacţiei” mă pune la punct, de-mi merg fulgii – pentru scrisoarea adresată lor în urmă cu două luni: că ei nu-mi sunt „colegi”, că ei nu sunt „stimaţi”de mine.

Bine mi-a făcut: am comis o de neiertat eroare. Nu trebuia să consimt la derogări. M-a tras în greşeală luarea de atitudine a lui Breban în cazul Caraion, de asta am făcut pasul. Şi rău l-am mai făcut. Aşa-mi trebuie dacă nu ascult, în continuare, de instinctul care, dacă m-a mai înşelat uneori (rar de tot), apoi nu în chestiuni importante. Nici asta nu e importantă, eu însă mi-o reproşez. A fost un moment de eclipsă de luciditate.

Băgare de seamă: nici Contemporanul, nici Adevărul care rediscută numărul din Jurnalul literar închinat lui Caraion nu pomenesc „contribuţia” mea nici de frică – dar pe cea, căcăcioasă (şi, la urma urmei, vinovată) a lui Tudoran: da: mai cu seamă AdevăraZ-prietenul-Dorinului. Fireşte, nici în general – primul atac la Grigurcu de la mine a venit (şi a urmat cale de alte 7-8 bucăţi).

Ei, de ce mă plâng? Dacă aş avea şi eu o revistă personală, ca Breban, m-aş cita chiar şi pe mine! Însă cum nu posed aşa ceva.