Paris, 7 iunie 1999

Stimate Domnule Valeriu Vaţel, Nu am reacţionat la fax-ul Dvs. expediat în 14 mai 99 – ce să vă fi comunicat: că maniera editurii de a se comporta cu un autor este neobişnuită în Europa? Că aţi publicat Amintirile unui Amnezic (vorbesc de suvenirurile lui Diaconescu), date la tipar înainte ca dactilografa să fi copiat sforăiturile animalului care nu există (tot Diaconescu), însă. De ani de zile regretaţi că bietul meu volum de publicistică nu este editat?

De ce? Pentru că el cuprinde texte din 1972, din 1977 – iar actualii directori de opinie se vor simţi „devansaţi”? Dar care-i vina mea că ei nu au mişcat în front până la 22 decembrie 89 trecute fix?

Iată ce vă propun:

Să-mi restituiţi dactilograma Scrisuri-lor;

Să-mi încredinţaţi dischetele pe care este înregistrat textul volumului – mi-l voi trage eu, la imprimantă de ordinator, în 10-l1 exemplare (câtă hârtie voi avea).

Dacă nu mai găsiţi dosarul cu pricina, căutaţi-l, vă rog, în dulapul lui Dan Petrescu;

Dacă veţi răspunde că nu aveţi dischetele, vă voi trimite, fotocopiate, scrisorile lui Dan Petrescu, începând din martie 1998, în care el afirma (iar eu îl credeam!) că Scrisuri se află la tipografie; că a fost cules; că nu mai rămâne de făcut decât corectura, etc etc.

Cheltuiala (eventuală) a culegerii o veţi trece în contul Dvs., ca penalizare pentru întârziere (vedeţi: nu am zis: sabotare).

Aştept cu încredere răspunsul Dvs. Favorabil.

Vă mulţumesc cu anticipaţie, Marţi 8 iunie 1999

Veşti bune:

— Bineînţeles, prima şi în timp şi ca importanţă: pacea în

Iugoslavia – chiar dacă Ruşii, Chinezii, Miloşevicii au să mai găsească un pretext de amânare;

A venit Cotidianul (4-l6 mai);

Mi-a scris Elvira Iliescu – printre altele că ASPRO a propus premierea Altineî.

— Mi-a telefonat (de la Paris) Păţi Doicescu. A avut mari neca-zuri, acum a ieşit din ele – urmează să ne vedem în curând;

— A telefonat – de la New York – Cornel Dumitrescu: s-a făcut bine, s-a întors la redacţie;

De la Lulu:

— Au apărut: Jurnal de apocrif, Roman intim $i Patimile după

Piteşti!

Ar urma să primesc şi eu măcar câte un exemplar, nu? Ba da.

Share on Twitter Share on Facebook