Vineri 4 îunâe 1999

Astă noapte NATO a bombardat, în continuare.

Li s-au dat 10 zile Sârbilor să părăsească Kosovo. De cum se vor observa aceste mişcări (de retragere), vor înceta bombardamentele.

Azi am primit contractele pentru Jurnal de apocrif (VI) şi Patimile. Totodată Monica Cremene îmi comunică: este nevoie de 1.000 dolari pentru Sabina. Am retrimis, semnate, contractele, am răspuns că, dacă-i pe-aşa, să nu mai vorbim de Sabina: nu am dolari.

Am primit, de la Mariana Sipoş vreo 6 numere din Luceafărul şi două tăieturi de presă dând seama de Jurnalul literar cel cu Caraion. După obicei, M. S. nu scrie un cuvânt de însoţire. Am început a mă obişnui cu. Obişnuinţele româneşti.

Lulu, de la Bucureşti:

— Ieri (în 3 iunie) a fost „lansat” Roman intim. Anunţat la 12, ea s-a dus la 12; acolo, o duduie: „Pentru că Domnul Boerescu avea o treabă, lansarea s-a făcut la 11.”. S-a interesat ce fusese la 11: bineînţeles, nu fusese nimic şi nimeni pe-acolo, la 11, în prezenţa a ceva fi lansat oare Domnul Boerescu Roman-întim? Aşa, ar fi putut să o facă duminica trecută, la editură, nu? Realiza şi o mare economie – de ceva, de ce-o fi. Sau să nu fi „lansat” deloc cartea – acelaşi efect, nu? Bine: nu. Nu mă mai întreb de ce au mai publicat această carte – ştiu: mi-au făcut o mare, o nemăsurată favoare, iar eu trebuie să mulţumesc, 'plecat până la pământ, lui Frăţilă, să-i mulţumesc din inimă Domnului Boerescu, să mulţumesc cerului că au editat o carte purtând pe copertă numele meu, ca autor şi nu doar al editorului şi al prefaţatorului. Bineînţeles, nu m-a făcut Frăţilă; nici chiar Boerescu nu m-a, deci n-au să mă des-facă ei, acum, la bătrâneţe. Mi-e jale însă – în locul lor: chiar să nu-şi dau seama că au un comportament habarovskian, crezându-se, nu doar fruntaşi în satul lor, dar şi europeni?

Lulu spune că tot ieri au fost lansate „cele trei volume de jurnal”-în fapt, re-lansate IV şi V, lansat VI. Având experienţa cealaltă, cu figura Boerescului, ea spune că la Dacia a fost „mult mai bine -a participat şi Petrişor.

Ce căuta şi-Petrişor la lansarea unei cărţi semnată de mine? Nu „ne-am”, ci „suntem despărţiţi” din vara anului 1990, când a venit la noi, dar a refuzat să-mi explice ce caută el cu Marian Munteanu şi cu legionarii de trei lulele, proaspăt-trecuţii de la Securitate drept în Gardă. Ca un adevărat român (ba încă ardelean – în plus: moţ).

— Şi-Petrişorul, altfel Marcel mi-a zis: „Lasă, bă, că-ţi explic eu.”

Au trecut de la promisiune nouă ani. Laţi. N-a dat vreun semn de viaţă nici când a fost, în 1994, la Colocviul despre exil. Ce şi-o fi spus: tot n-avea rost să se frece de mine – un gata-exclus din exil, el ditamai cunoscătorul „fenomenului”, aflat în grupul ultraspecialiştilor cu alde Blandiana, Paler, Băcanu, Coposu, Doina Cornea, Caramitru şi alţi străluciţi exilologi (după regulamentul lui Barbăneagră, al Monicăi Lovinescu şi-al lui Răuţă). Nu mai lipsea decât Zoe Buşulenga – şi Virgil Cândea, ca să nu se simtă dama singurică-domnişoară.

Şi-acum uite-l pe Şi-Marcelul de serviciu la lansarea cărţii „prietenului” său, Goma. Iar prietenul său, Goma ar trebui să se bucure, să dea din coadă: Petrişor nu fuge de el, ca să se ascundă în braţele căpitanului Enoiu, de la Interne, nici la pieptul largoş al maiorului Crăciun de la Aiud – nu-l evită, se afişează „se afişează” cu ciumatul. În public (atât că în absenţa lui) nu păstrează cu el „legături clandestine”- ca altele, se ştiu ele, Crăciuneştile.

Am cenuşă în gură. Şi, realist cum sânt, simt sărătura cenuşii -mi-e gura ocnă de cenuşă.