Luni 31 mai 1999

Rezum: am fost la Salpetriere (.)

Ieri, dormeam după amiază, când m-a trezit hărmălaie pe stradă: bubuiau nişte tobe.

Am ieşi să văz cine-mi tulbură somnul lin.

Erau şaptesprezece juni (băieţi şi fete): patru cu tobe mari, lunge, cu sunet grav: patru cu tobe intermediare: patru cu tobe mici, patru cu „zornăitoare' diferite; al şaptesprezecelea: dirighentul, cu un fluier de gardian.

Înaintau dinspre rue de Belleville spre rue Couronne. Păşeau pe de lături, „despicat”, ca schiorii de fond (parcă am mai văzut eu pasul ăsta la nişte toboşari). Ritmul schimbător, obsedant – şi mult melodios.

Prima din dreapta (coloanei) era o fetişcană: cu rochie lungă, de lână (cu toate că ieri a fost o zi foarte caldă – va fi plecat de dimineaţă de-acas'); bătea în tamburul mare cu multă aplicăţiune, cu multă conştiinciozitate – şi cu eficacitate. Am vrut să spun: fata – din această pricină – era frumoasă.

Fireşte, mi-a zburat supărarea că fusesem trezit din somn, am tiăât tobele. Strada noastră, fiind strâmtă, răsuna ca încăperea din pivniţa liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu, unde făceam repetiţii cu fanfara – şi iarăşi: cine spunea că afectele nu au memorie?

Când formaţiunea a făcut o scurtă pauză (absolut necesară, după cheltuiala de energie musculatorie) toată populaţia ferestrică a aplaudat frenet (r) ic.

Mai puţin frenetic cea de culoare neagră (totalitatea imobilului nostru).

Pentru că niciunul, dar niciunul din cei şaptesprezece tamburi-majori nu era. Tam-tam-ist (citeşte: nu purta numele: Goma.).

Da, domnule! Te pomeneşti că tocmai de aceea îmi plăcea mie fata cu rochie lungă de lână, conştiincioasa; hărnicuţa.

Ce înseamnă să locuieşti – de trei ani, azi-mâine patru – în Belleville: devii rasist, maică!